Ryan Coogler, rege (creativ) pentru cinci ani în Wakanda

de Ştefan Dobroiu în 2 Feb 2021
Regizorul de culoare va realiza un serial despre Wakanda pentru Disney+

Cooptat să realizeze filmul Black Panther, regizorul Ryan Coogler a livrat unul din superhiturile Marvel, convingând atât publicul cât şi criticii. Regizorul va filma anul acesta şi Black Panther 2, dar cei de la Deadline au aflat în exclusivitate că sequelul nu este singurul proiect legat de Wakanda din filmografia viitoare a lui Coogler: un serial cu acţiunea plasată în regatul african fictiv a primit undă verde pentru Disney+.

Coogler a semnat un contract exclusiv pe o durată de cinci ani, iar din acest contract face parte şi dezvoltarea serialului despre Wakanda, prin compania sa Proximity Media. Nu ştim în prezent nimic despre ce personaje va avea serialul şi în ce direcţii va merge povestea, dar putem garanta că ea va fi în strânsă legătură cu Universul Cinematografic Marvel.

Ascensiunea lui Coogler la Hollywood a fost de-a dreptul meteorică. A regizat întâi Fruitvale Station, despre tânărul de culoare Oscar Grant, ucis nejustificat de poliţia din oraşul american Oakland în dimineaţa zilei de 1 ianuarie 2008. În 2005 a lansat Creed, spin off de succes al francizei Rocky, iar Black Panther l-a catapultat pe primul loc în topul regizorilor de culoare cu cele mai mari lansări din istorie.

Foto: Coogler făcând semnul "Wakanda Forever" alături de soţia sa, Zinzi Evans, la premiera filmului A Wrinkle in Time

Exploreaza subiecte similare:

Ryan Coogler, Fruitvale Station, Creed, Black Panther

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells