Russell Crowe, supranatural şi aventură pe mai multe tărâmuri, joi seara la TV

de Ştefan Dobroiu în 24 Iun 2020
Instrumente mortale: Orașul oaselor, Master and Commander şi Hellboy 2, în program

The Mortal Instruments: City of Bones/Instrumente mortale: Orașul oaselor (2013)
Pro Cinema, 20:30
O combinaţie de romantism, paranormal şi fantasy urban, această ecranizare după romanele autoarei Cassandra Clare se dorea începutul unei francize profitabile. Filmul cu Lily Collins în rolul principal nu a reuşit să-şi recupereze investiţia, prin urmare continuările au fost tăiate din bugetul distribuitorului Sony Pictures, iar povestea s-a mutat într-un serial TV mai puţin costisitor. Chiar şi aşa, filmul oferă acea combinaţie de imprevizibil şi staruri arătoase care te poate captiva într-o seară liniştită de joi. Şi te poate îndemna să cauţi cărţile, nouă ni s-au părut reuşite pentru genul "young adult".

Master and Commander: The Far Side of the World/Master and Commander: La capătul Pământului (2003)
Paramount Channel, 20:30
Acest film de aventuri cu Russell Crowe în rolul unui întreprinzător căpitan de navă, Jack Aubrey, a fost unul din lungmetrajele cel mai bine primite la începutul mileniului. Chiar dacă nu a făcut niciun producător bogat, Master and Commander a fost nominalizat la zece Oscaruri, inclusiv la Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor (Peter Weir), câştigând Cea mai bună imagine şi Cel mai bun montaj de sunet. Şi această producţie invită la lectură, căci scenariul se bazează pe trei din cele 20 de romane cu Jack Aubrey scrise de britanicul Patrick O'Brian.

Hellboy II: The Golden Army/Hellboy și Armata de Aur (2008)
TNT, 21:00
Ne place David Harbour, dar Hellboy-ul său din 2019 ne-a provocat o migrenă insuportabilă şi preferăm întotdeauna să ne întoarcem la Ron Perlman şi cele două filme regizate de Guillermo del Toro în 2004 şi 2008. Armata de Aur nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar Hellboy de-abia aşteaptă să salveze din nou omenirea atunci când prinţul străfundurilor iadului, Nuada (Luke Goss), are în sfârşit ocazia să trezească armata titulară şi să declare război total luminii.

Ce alt film de joi ai vrea să vezi la TV?

Exploreaza subiecte similare:

The Mortal Instruments: City of Bones, Master and Commander: The Far Side of the World, Hellboy II: The Golden Army, Ron Perlman, David Harbour, Guillermo Del Toro, Lily Collins, Russell Crowe, Peter Weir

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells