România are o nouă Lege a Cinematografiei

de Gloria Sauciuc în 1 Dec 2016
Prin noua lege va crește cota obligatorie de proiecții cu film românesc în cinematografe și se va crea cadrul legislativ pentru dezvoltarea unui lanț de săli de cinema în majoritatea localităților din România

Ordonanța privind noua Lege a Cinematografiei, o prioritate a mandatului Ministrului Culturii Corina Șuteu, a fost aprobată în ședință de Guvern joi, 29 noiembrie 2016. „Vrem ca cinematografia să aibă sprijinul unui sistem, nu să lucreze în ciuda lui”, a scris Ministrul pe pagina personală de Facebook.

Noua lege oferă cadrul legislativ pentru dezvoltarea, în următorii ani, a unui lanț de săli de cinematograf în majoritatea localităților din România, impune creșterea cotei obligatorii de proiecții cu film românesc în cinematografe, schimbă mecanismul de finanțare a proiectelor cinematografice, creează condiții speciale de concurs pentru cineaștii debutanți și trece Arhiva Naționale de Filme din subordinea Centrului Național al Cinematografiei în subordinea Ministerului Culturii, se vede în comunicatul oficial publicat pe noul site al Ministerului Culturii.

Aprobrea legii reformatoare vine la cinci luni de la respingerea de către Comisia Juridică din Plenul Camerei Deputaților a tuturor propunerilor de modificări legislative înaintate de Ministrul Corina Șuteu.

Una dintre prevederile Ordonanței de Urgență ce privește direct publicul de cinema din România este crearea cadrului legislativ pentru dezvoltarea, în următorii ani, a unui lanț de săli de cinematograf în majoritatea localităților din România. Legea prevede prelungirea cu patru ani a termenelor de preluare de la  RADEF „RomâniaFilm” și de modernizare plus punere în funcțiune de către consiliile locale a sălile de cinematograf care se află în administrarea consillilor locale (în baza Legii 303/2008). Consiliile au suplimentar obligația de a prezenta cel puțin o dată pe săptămână film în aceste săli.

De asemenea, prin noua lege va crește cota obligatorie de proiecții cu film românesc în cinematografe.

Ordonanța instituie și desecretizarea concursului de proiecte cinematografice, posibilitatea ca membrii comisiilor de selecție să fie propuși nu doar de uniuni și asociații profesionale, ci și de către cineaști și elimină interdicția de participare la concurs, în următoarele două sesiuni, a membrilor comisiilor de selecție.  Mecanismul de finanțare se modifică, din credit direct în sprijin financiar (nerambursabil) pentru producție, rămânând în vigoare obligativitatea producătorilor de a returna procentul din profituri. Noua lege prevede și crearea unor condiții speciale de concurs pentru cineaștii aflați la primul și al doilea film de lungmetraj din carieră, cu posibilitatea unei finanțări de până la 85% din buget, și prin introducerea unei categorii de concurs dedicată filmelor de micro-buget (maxim 60.000 euro), incluzând filme experimentale sau neîncadrabile în genuri tradiționale. Introducerea categoriei „micro-buget” în concursul de proiecte cinematografice a fost propunerea producătoarei Ada Solomon în cadrul depoziției susținute în audierea publică organizată de Ministerul Culturii pe 2 august a.c.

Trecerea Arhivei Naționale de Filme din subordinea Centrului Național al Cinematografiei în subordinea Ministerului Culturii e o altă prevedere a Noii Legi pentru că „patrimoniul valoros pe care-l deține aceasta risca să se degradeze iremediabil și să nu mai poată fi accesibil generațiilor care vin”, se vede în comunicatul mai sus citat.

Membrii grupului de lucru organizat la nivelul Ministerului Culturii care au participat la construirea principiilor ce stau la baza propunerilor pentru Noua Lege a Cinematografiei sunt Cristian Mungiu, Tudor Giurgiu, Florin Mihăilescu, Paul Negoescu, Bogdan Mustață și Oana Radu.  La noul act normativ s-a lucrat de pe vremea anteriorului ministru,  Vlad Alexandrescu, dar „forma în care au ajuns astăzi modificările a fost definitivată după plecarea lui Vlad Alexandrescu” (Corina Șuteu). Articolul 115 al Constituției, aliniatul 1 prevede că Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
isabela_isa pe 3 decembrie 2016 01:15
Foarte tare! Ma bucur sa citesc dintr-un articol asemenea informatii. Sper sa vad pus in aplanicare planul acesta cat de curand.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells