Roman Polanski va fi preşedintele ediţiei din acest an a galei premiilor César

de Cristina Grigore în 19 Ian 2017
Numit un „estet insaţiabil”, care a dat lumii capodopere precum Chinatown sau Rosemary's Baby, cineastul va deschide gala cu un discurs

Le César du cinéma, echivalentul francez al Oscarurilor, vor fi prezidate anul acesta de cineastul Roman Polanski, scrie TheHollywoodReporter.com. Preşedintele Academiei Artei şi Tehnicii Cinematografice din Franţa, Alain Terzian, l-a numit pe regizorul franco-polonez, în comunicatul ce motiva decizia, un „estet insaţiabil”, ce a dat lumi capodopere precum Chinatown sau Rosemary's Baby.

„Artist, cineast, producător, scenarist, actor și regizor — sunt multe cuvinte pentru a-l defini pe Roman Polanski, dar numai unul pentru a ne exprima admirația și încântarea: Mulțumim, domnule președinte", a mai spus Terzian.

Polanski este unul dintre cele mai apreciate nume din istoria Academiei Franceze. A fost numit Cel mai bun regizor în 1908, pentru Tess, în 2002, pentru The Pianist, dar şi în 2014, pentru Venus in Fur. A strâns alături multe alte nominalizări şi distincţii ca scenarist şi producător – în total, 8 premii şi 11 nominalizări. Viaţa privată i-a fost marcata de acuzaţia de viol asupra unei minore, acuzație datând din 1977, pentru care Statele Unite încearcă de multă vreme să obţină de la statul polonez aprobarea cererii de extrădare.

Cineastul – al cărui proiect în derulare este thriller-ul Based on a True Story (Eva Green, Vincent Perez, Emmanuelle Seigner) - va ţine discursul ce va deschide gala premiilor César din 24 februarie.

Exploreaza subiecte similare:

Roman Polanski, Alain Terzian, Chinatown, Rosemary's Baby, The Pianist, Venus in Fur, Tess, Eva Green, Vincent Perez, Emmanuelle Seigner

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells