„Roboţii se mişcă mult mai repede în Pacific Rim 2”, spune John Boyega

de Cristina Grigore în 4 Aug 2017
Actorul a oferit noi detalii despre sequel-ul ce va ajunge în cinematografe anul viitor

Starul relansatului Star Wars, John Boyega, rămâne în zona producţiilor SF cu Pacific Rim: Uprising, continuarea succesului regizat de Guillermo del Toro şi lansat în 2013. Actorul, ce are şi aici rol de protagonist, a oferit noi informaţii despre film într-un interviu acordat IGN.com.

„Joc rolul lui Jacob Pentecost, care este un fel de copil-minune al lui Staker Pentecost. El vrea să ajute în noua luptă contra monştrilor Kaiju, însă de această dată lucrurile sunt cu mult diferite. Au fost adăugate unele inovaţii, roboţii se mişcă mult mai repede, este fantastic”,  a arătat el.

Acţiunea din Uprising se va petrece la câţiva ani după evenimentele din pelicula originală. „Nu este o continuare imediată a faptelor, ne aflăm într-o lume în care, aparent, nu mai există ameninţarea monştrilor uriaşi, şi vom vedea ce se întâmplă cu tehnologia Jagerilor acum, că a trecut pericolul Kaiju”, a arătat şi Guillermo del Toro, ce revine în echipa filmului ca producător.

La cârmă a trecut Steven S. DeKnight (Daredevil, Spartacus), iar în distribuţie mai apar Rinko Kikuchi, Ron Perlman, Charlie Day şi Scott Eastwood. De scenariu se va ocupa Derek Connolly (Jurassic World).

Filmul va ajunge în cinematografe cu o lună întârziere. Programat să fie lansat pe 23 februarie, va debuta pe 23 martie 2018. Modificarea a fost realizată pentru a evita competiţia la box office cu Black Panther, ce va ajunge în cinematografe pe 16 februarie.

Exploreaza subiecte similare:

John Boyega, Pacific Rim: Uprising, Guillermo Del Toro, Pacific Rim, Steven S. DeKnight, Rinko Kikuchi, Ron Perlman, Charlie Day, Scott Eastwood, Derek Connolly, Jurassic World, Black Panther

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
unkn0wn pe 5 august 2017 13:44
Petarda de actor Boyega asta

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells