„Roboții nu vor lua joburile românilor care pleacă în afară”, e concluzia dezbaterii de luni, de la „Show de Seară cu Viorel Dragu”. Iată de ce

de Cinemagia în 20 Nov 2017
Show de seară cu Viorel Dragu poate fi urmărit în fiecare luni, de la ora 20:00

În noul episod din Show de Seară cu Viorel Dragu, ce poate fi urmărit luni, 20 noiembrie, de la ora 20.00, în exclusivitate pe Comedy Central, gazda emisiunii tratează și subiectul inteligenței artificiale. În ajutor îi sare corespondentul Toma Alexandru, care dă culoare locală acestui subiect: „Ce pot să spun sigur e că roboții nu vor lua joburile românilor care pleacă în afară. Italienii și spaniolii de vârsta a treia nu se simt confortabil fiind șterși la fund de o mână metalică rece. Plus că au și roboții mândria lor (...) Sunt însă joburi în România pe care s-ar putea să le pierdem. Spre exemplu, roboții sunt ideali pentru jobul de politician, pentru că ei nu au simțuri. Sunt nesimțiți, cum s-ar zice”.

Pe de altă parte, doar fericirea soției contează pentru cunoscutul comediant Cătălin Bordea și nimic altceva, a declarat el în al treilea episod din cel de-al doilea sezon al emisiunii Show de Seară cu Viorel Dragu, ce poate fi urmărit luni, 20 noiembrie. „Sunt un bărbat sub papuc fericit. Nu-mi place să iau decizii, las totul pe mâna ei. Îi fac și surprize când îmi cere. Ultima surpriză a fost că mi-a cerut un lănțișor de aur și i l-am dat. Dar le joacă foarte bine, nevastă-mea la jucat surpriza e fantastică”, dezvăluie Cătălin Bordea rețeta mariajului său reușit.

În schimb, la capitolul viață socială, vedeta stă ceva mai prost: „Sunt convins că prietenii voștri nu vă suportă”, observă Viorel, la care Bordea îi dă replica: „Care prieteni?!” Noroc că gazda show-ului elucidează problema: „Ca să ai prieteni, cheia în viață este să te plângi. În momentul în care faci asta, vin oamenii efectiv ca la foc. Fiindcă vor să audă că și altcineva are o viață nașpa și de aici se încarcă. Dacă îi spui ceva de nașpa cuiva, vezi așa, cum i se luminează ochii”, subliniază Viorel Dragu că absența fericirii garantează că vei avea o grămadă de prieteni. Împreună, cei doi comedianți găsesc soluția problemei – Bordea nu deține o bormașină și își va face noi amici explicându-le cât de îndurerat este de această lipsă.

Show de seară cu Viorel Dragu poate fi urmărit în fiecare luni, de la ora 20:00, în exclusivitate la Comedy Central. La începutul fiecărei săptămâni, se va difuza un nou episod, urmat de reluarea celui anterior.  

O emisiune 100% autohtonă

Show de seară cu Viorel Dragu a revenit luni, 6 noiembrie, cu cel de-al doilea sezon al său, care va avea șapte episoade și unul special de Crăciun. Echipa de scenariști și corespondenți care apar în emisiune este formată în continuare din Viorel Dragu, Sergiu Floroaia, Dan Frînculescu, Sorin Pârcălab, Toma Alexandru și Cristi Popesco, doar că acum promit să fie "mai amuzanți, mai actuali și, în primul rând, mai bine plătiți".

Printre invitați se vor număra vedete din muzică, showbiz și media. Aceasta este prima emisiune 100% autohtonă de satiră realizată și difuzată de Comedy Central în România.

 

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells