Ridley Scott a scris deja scenariul pentru Alien: Covenant 2

de Cristina Grigore în 8 Mar 2017
Alien: Covenant va ajunge în cinematografele noastre pe 12 mai

Deşi nu s-a lansat încă în cinematografe (la noi ajunge pe 12 mai), Alien: Covenant este deja pregătit pentru succes. Cineastul responsabil de captivantul thriller SF a vorbit despre sequel-ul filmului într-un interviu acordat publicaţiei The Sidney Morning Herald şi a mărturisit că are deja pregătit scenariul.

„Trebuie să crezi că se va obţine un anume succes şi, pornind de la această idee, să fii pregătit. Nu vrei să există o pauză de doi ani între titluri, aşa că eu sunt pregătit pentru anul viitor”, a spus regizorul, menţionând că a lucrat aproape simultan la scenariul continuării şi producţia lui Covenant.

Aşa cum menţiona Scott acum câţiva ani, aceste două filme ce-i urmează lui Prometheus vor duce povestea fix în punctul în are începe primul Alien. În Covenant, echipajul navei coloniale ce dă numele filmului descoperă, pe o planetă aflată într-o zonă îndepărtată a Galaxiei, un paradis aparent neexplorat – de fapt o lume extrem de periculoasă, unde îl găsesc şi pe androidul David.

Distribuţia este alcătuită din Katherine Waterston, Michael Fassbender, Noomi Rapace, James Franco, Guy Pearce, Billy Crudup şi Danny McBride.

Exploreaza subiecte similare:

Alien: Covenant, Katherine Waterston, Noomi Rapace, James Franco, Guy Pearce, Danny McBride, Michael Fassbender, ridley scott

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AeroX pe 9 martie 2017 15:06
Pai deh, stie ca moare, de aia se grabeste, pus pe treaba
mihnea_aspru95 pe 9 martie 2017 17:47
http://screencrush.com/ridley-scott-alien-movies-future/

Omu' se pregăteşte pentru încă "şşşase cai" :)))

Dimz pe 10 martie 2017 09:00
Vai de noi...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells