În septembrie se va lansa Dragoste fără cuvinte, primul film românesc cu o protagonistă surdă, iar zilele trecute am scris despre o foarte bună miniserie, Code of Silence, în care actriţa surdă Rose Ayling-Ellis interpretează o tânără cooptată de poliţie pentru a citi pe buze discuţiile dintre mai mulţi infractori periculoşi.
Dar Code of Silence nu este singura miniserie cu protagonişti surzi de anul acesta şi chiar trebuie să aducem în atenţie Reunion, povestea unei răzbunări ce aduce în centrul atenţiei un alt actor surd cât se poate de expresiv, Matthew Gurney. Miniseria este scrisă de un scenarist surd, William Mager, şi aproximează şi izolarea resimţită de surzi într-o lume în care imensa majoritate a oamenilor aud şi nu fac un efort să înveţe limbajul semnelor. Dar nu acesta e principalul scop al miniseriei, ci acela de a spune captivanta poveste a unui bărbat care a făcut zece ani de închisoare deşi merita o pedeapsă mai mică şi, după eliberare, vrea să se răzbune.
Citeşte şi despre alte patru excelente miniserii de patru episoade.
Matthew Gurney este o adevărată revelaţie în rolul lui Daniel Brennan, un bărbat eliberat din închisoare după ce, cu zece ani în urmă, şi-a ucis cel mai bun prieten, pe Ray (Ace Mahbaz). Cum acesta era un lider al comunităţii surzilor din oraşul Sheffield, Daniel nu este deloc primit cu braţele deschise de apropiaţi, dar nu-i prea pasă: taciturn şi retras în el însuşi din cauza surzeniei pentru care a suferit o totală izolare în închisoare, el are acum un singur scop, acela de a se răzbuna pe cei care l-au împins în cercul de frustrare şi neputinţă ce s-a spart în acel gest letal.
Desigur, exprimarea de mai sus e intenţionat vagă, pentru că, dacă cele mai multe seriale poliţiste - aşa-numitele whodunit-uri (de la "Who has done it?") - îşi dezvăluie la sfârşit făptaşul, aici întrebarea mai importantă nu e "cine?", ci "de ce?". Pentru unii spectatori poate fi frustrant faptul că Daniel nu dezvăluie nimănui intenţiile sale (ca şi exemplara zgârcenie cu care creatorul William Mager oferă detalii), dar această decizie are sens dacă ne gândim că Daniel este acum un individ care a pierdut totul.
Pentru ceilalţi este doar un nemernic care şi-a ucis cel mai bun prieten şi până şi fiica sa, Carly (Lara Peake), îl dispreţuieşte şi nu-l poate ierta pentru că timp de zece ani nu a lăsat-o să-l viziteze în închisoare. Daniel şi-a acceptat cu totul soarta şi ştie că nimic nu-i mai poate salva vechile relaţii, prin urmare se agaţă de misiunea sa ca un erou de western american agăţat deasupra unei prăpăstii de craca unui copac ce se poate frânge în orice secundă.
Toţi actorii din miniserie sunt excelenţi, în frunte cu Gurney şi Peake, dar trebuie menţionată şi Anne-Marie Duff (foarte bună şi în excelenta comedie neagră Bad Sisters), care o interpretează pe Christine, văduva celui ucis. Momentul când Christine înţelege ce s-a întâmplat cu adevărat este un regal de actorie şi emoţie, iar pentru spectator o mult-aşteptată supapă a frustrării că a trebuit să aştepte atât de mult pentru a i se confirma bănuielile acumulate de-a lungul primelor episoade.
Fără să facă un scop din asta, Reunion ne face şi să înţelegem ce înseamnă să fii surd. Este de ajuns să te uiţi la imaginea de promovare ce ilustrează această cronică pentru a înţelege dificultatea comunicării dintre un surd şi un auzitor. Oare ce vrea să comunice eroul cu acel semn? Este o ameninţare? O promisiune? Nu, semnul acela înseamnă "îmi pare rău", iar disconfortul pe care îl resimţim pasager neînţelegând ce ni se comunică este o constantă în viaţa unui surd.
