Rendez-Vous pe lună, un spectacol în regia lui Gelu Colceag - noua premieră la Teatrul Mic

de Cinemagia în 7 Apr 2017
Premiera 09 aprilie, ora 19:00 are loc la Teatrul Mic, Str. Constantin Mille 16

Pe 9 aprilie, Teatrul Mic propune publicului său o nouă premieră, o piesă inedită în România, Rendez-vous pe Lună de Alexandr Galin, în regia lui Gelu Colceag. Din distribuție fac parte veteranii trupei, Dan Condurache, Ruxandra Enescu și Claudiu Istodor, alături de Valentina Popa și Ana Bianca Popescu, recent nominalizată la un premiu UNITER.

Dramaturg al perestrokăi, Alexandr Galin este jucat în întreaga lume, iar textele sale, împletire de metaforă și realism, au făcut să fie comparat cu A. P. Cehov. Despre Rendez-vous pe Lună ne spune: „Este o poveste universală. Luna însăși, și spațiul, controlează piesa, și pe fete. Ele sunt ca praful ceresc. Înțeleg ce înseamnă legile gravitaționale și pentru ele; pe fete le atrage Luna, treptat, le purifică, pentru că înțeleg cât de înspăimântător poate fi pe Pământ. Am inventat o situație în care omul se alătură veșniciei și devine nemuritor. Despre asta este și Rendez-vous pe Lună. Cei doi foști cosmonauți, cu treizeci de ani în urmă, când erau tineri și se pregăteau să zboare către Lună, erau deja conectați la nemurire, la Marea Rusie, la Măreața Idee. Iar acum îi văd ca doi bătrâni, iar unul dintre ei încă ține la acea idee, încă visează.”

Regizorul Gelu Colceag este la a patra montare scenică a unui text de Galin, text care vorbește: „despre nevoia de visare, despre posibilitatea eșecului, despre capacitatea de adaptare, despre relația cu un prezent amoral. Cei doi, cosmonautul Bogdanov și astrofizicianul Trauberg, au plecat din același punct. Dar unul ( mai puternic) și-a asumat eșecul și s-a adaptat, altul (mai vulnerabil) a rămas marcat pe viață de posibilul mare succes ratat și s-a ratat. De fapt, amândoi au eșuat, dar în continuare au visat! Deși frumosul vis s-a transformat într-un coșmar. Nu credeți că seamănă cu experiențe pe care fiecare din noi le-am consumat? Nu credeți că gustul amar al nostalgiei unui vis nerealizat revine periodic, necenzurat?”

Rendez-Vous pe lună, de Alexandr Galin

Traducerea: Costin Manoliu, Mariana Onceanu şi Alecsandru Dunaev
Versiunea scenică şi textele cantecelor: Vlad Corbeanu şi Gelu Colceag
Distribuţia:
Ruxandra Enescu - Rimma
Ana Bianca Popescu - Oxana
Doina Teodoru/ Raphaela Lei - Sulpan
Beatrice Peter - Desdemona
Valentina Popa – Inna
Dan Condurache – Vasili Bogdanov
Claudiu Istodor – Alexandr Traguberg

Regia artistică: Gelu Colceag
Scenografia: Ioana Pashca
Muzica originală: Jean-Victor Piloiu
Coregrafia: Furnica
Light design: Daniel Klinger
Asistent regie şi montaj video: Vlad Corbeanu
Pregatirea muzicală: Nadia Trohin

„Dedic acest spectacol fraților mei cosmonauți, în speranța unei întâlniri selenare ... ” (Gelu Colceag)

Premiera 09 aprilie, ora 19:00 are loc la Teatrul Mic, Str. Constantin Mille 16, Bucureşti, sector 1
Biletele se pot achiziționa de la Casa de bilete a teatrului sau online, de pe www.bilet.ro

Exploreaza subiecte similare:

Ruxandra Enescu, Claudiu Istodor, Valentina Popa, Dan Condurache, Gelu Colceag

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells