Regizorul căștigător de Oscar Asghar Farhadi condamnă arestarea actriței Taraneh Alidoosti, starul din The Salesman

de Gloria Sauciuc în 20 Dec 2022
Actrița a fost închisă de către autoritățile din Iran după ce a numit în mod public execuția unui dizident drept o „rușine pentru omenire”.  În acest context, regizorul iranian Asghar Farhadi relateaza că „o susține” pe actrița Taraneh Alidoosti (The Salesman, About Elly) după arestarea acesteia weekendul trecut

Mass media iraniană a anunțat că  Taraneh Alidoosti a fost arestată după ce a postat pe Instagram un comentariu în care și-a exprimat la rândul ei solidaritatea cu Mohsen Shekari, bărbatul care a fost, oficial, executat de către regimul iranian pentru presupuse fapte îndreptate contra regimului, în contextul protestelor aflate în derulare în Iran, scrie hollywoodreporter.com.

Într-o postare pe contul său oficial de Instagram, Farhadi a denunțat arestarea lui Alidoosti, explicând că „dacă solidaritatea este o infracțiune, țara asta are zeci de milioane de infractori”, cerând autorităților să o elibereze, pe ea și pe regizorii iranieni Jafar Panahi și Mohammad Rasoulof, dar și pe „ceilalți deținuți mai puțin cunoscuți care sunt vinovați doar pentru că își doresc o viață mai bună.”

Panahi, Rasoulof și regizorul Mostafa Al-Ahmad au fost printre primele celebrități arestate de guvern, într-o recentă campanie de represiune. Pe lângă Alidoosti și actori, autoritățile de la Teheran au arestat și jucători de fotbal și influenceri online. Actorii Hengameh Ghaziani și Katayoun Riahi au fost arestați în noiembrie pentru postări pe social media în care își afirmau solidaritatea cu protestatarii.

Voria Ghafouri, jucător iranian de fotbal, a fost și el arestat pentru că ar fi „insultat echipa națională de fotbal și ar fi făcut propagandă contra guvernului” . Toți cei trei ar fi fost eliberați între timp.

Ultimul val de proteste a fost declanșat de moartea, pe 16 septembrie, a tinerei de 22 de ani Mahsa Amini, care a murit în arestul poliției religioase din Iran pentru că nu ar fi purtat vălul cum trebuie. De atunci încoace, protestele au evoluat într-o contestare a regimului teocratic de la Iran, adus în 1979 de Revoluția Islamică. Alidoosti a fost critică la adresa regimului și a poliției iraniene.

În iunie 2020, actrița a primit o pedeapsă de cinci luni cu suspendare după ce a criticat pe Twitter poliția pentru agresarea unei femei care nu purta văl. Huma Rights Activists in Iran, un ONG pentru drepturile omului, consideră că cel puțin 495 de persoane au fost omorâte în demonstrații și peste 18 200 au fost deținuți.

De-a lungul ultimelor săptămâni, violența la adresa protestatarilor a crescut, iar Iranul a executat public pe unii demonstranți. Este cazul și a lui Mohsen Shekari, executat prin spânzurare pe 8 decembrie. Alidoosti a postat pe Instagram sintagma „o rușine pentru omenire” la adresa regimului, pentru acest gest inuman. Majidreza Rahnavard, alt protestatar arestat, a fost spânzurat în public pe 12 decembrie.

Exploreaza subiecte similare:

Asghar Farhadi, Taraneh Alidoosti

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells