Într-un univers în care ziua şi noaptea se află sub atenta grijă a unor gardieni legendari, „Mune: Gardianul lunii” îl aduce în rol principal pe Mune, un spiriduş al nopţii, ales să devină Gardianul Lunii, spre surprinderea tuturor. În ciuda unei staturi deloc impunătoare şi a lipsei sale de experienţă în coordonarea unei echipe, simpaticul personaj trebuie să ghideze Luna în noapte şi să vegheze asupra Lumii Viselor. Însă când novicele şi inocentul Mune pierde Luna din greşeală, echilibrul planetei este în pericol, iar Soarele cade în mâinile lui Necross, lordul lumii subterane şi a ajutoarelor lui, demonii Mox şi Spleen. Întreaga planetă se scufundă în întuneric. Alături de prietena lui, Glim şi de gardianul soarelui, Sohone, Mune porneşte în misiunea de recuperare a strălucitorului astru.
Iată, în continuare, un interviu cu regizorul animației Mune, Benoît Philippon, oferit cititorilor Cinemagia prin amabilitatea distribuitorului în România al filmului, Freean Ent.
Întrebare: Cum s-a născut acest proiect?
Benoît Philippon: Iniţial, „Mune: Gardianul Lunii” trebuia să fie un scurtmetraj în stilul filmelor lui Terry Gilliam. De fapt, când m-am apucat de scenariu, mi-am imaginat un personaj care trăieşte în pădure şi care manevrează Luna cu ajutorul unei frânghii. Mi-am dat seama repede că nu puteam reda povestea într-un scurtmetraj. Aşadar am dat frâu liber imaginaţiei şi am creat o lume a Soarelui şi a Lunii condusă de personaje cu scopuri precise.
Întrebare: Concret, cum ai gândit evoluţia personajelor?
Benoît Philippon: Fiecare personaj a fost creat să se încadreze în logica evoluţiei mediului înconjurător: Mune este o creatură a pădurii, Glim este un personaj de ceară care poate fi topit de Soare şi îngheţat de răcoarea nopţii, iar Sohone este o stâncă, deci e indestructibil. Pornind de aici, miza poveştii, precum şi problemele personajelor sunt specifice: Mune scapă Luna din frânghii şi pune în pericol siguranţa Soarelui. Astfel ziua şi noaptea fac echipă pentru a recupera cei doi aştri. Mi-a plăcut mult ideea a două entităţi opuse care luptă împreună pentru o cauză comună.
Întrebare: Care au fost sursele tale de inspiraţie?
Benoît Philippon: Mi-am dorit să explorez universuri diferite. De exemplu, pentru Mune m-am inspirat din filmul „Edward Mâini-de-foarfece”, personaj solitar şi poetic care vorbeşte puţin şi câştigă repede simpatia publicului pentru faptul că ajunge într-o lume în care nu se poate adapta. De asemenea, protagonistul animaţiei seamănă cu Omul-Păianjen, un adolescent timid care îşi foloseşte puterile cu agilitate pentru a salva situaţia. Pentru Sohone, i-am folosit ca repere pe Buzz din „Povestea jucăriilor” şi pe Han Solo.
Întrebare: Povesteşte-ne despre personajele negative.
Benoît Philippon: Pentru personajele care trăiesc în întuneric, m-am gândit mult cum să redau răul şi am avut ideea de a plasa lava la baza construcţiei lor. Aşadar, Necross este un vulcan în erupţie atunci când se enervează şi seamănă cu Dark Vador. De asemenea, drăcuşorii Mox şi Spleen care îl servesc pe Necross sunt ca nişte mici vulcani. Dacă Mox este inspirat din Joe Dalton şi ai săi nervi interminabili, Spleen nu se simte bine în pielea lui pentru că nu îi place să facă rău.
Întrebare: Care este povestea lui Phospho?
Benoît Philippon: M-am întrebat mereu dacă există o lume care să nu depindă de prezenţa Soarelui sau a Lunii. Este vorba despre universul subacvatic în care trăiesc creaturi fosforescente spectaculoase. De aici, mi-am imaginat un fel de dragon luminescent care pastrează ordinea într-un mediu întunecat. Ca acest personaj milenar să fie mai atractiv pentru cei mici, l-am transformat într-un fel de Căpitan Haddock care se uită cruciş şi seamănă cu un cărăuş.
