Recomandări Timp liber: concert Hugh Laurie, expoziţie în premieră, teatru

de Gloria Sauciuc în 11 Iul 2014
Rubrica Timp liber vă informează cu privire la toate evenimentele culturale ce au loc în Bucureşti

Hugh Laurie (Dr. House) va cânta sâmbătă, 12 iulie, la Sala Palatului, Concertul extraordinar André Rieu va fi transmis de Grand Cinema & More Băneasa, iar la Godot Cafe Teatru din Centrul Vechi se joacă Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. Iată o serie de recomandări pentru petrecerea timpului liber între 11 şi 13 iulie, în Bucureşti.

Vineri, 11 iulie - expoziţie

De vineri până duminică puteţi vizita expoziţia „Scene şi personaje religioase în pictura europeană din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal”, la Muzeul Naţional Cotroceni. Expoziţia cuprinde un număr de 33 de lucrări de pictură europeană din patrimoniul Pinacotecii Muzeului Naţional Brukenthal, între care se numără opere ale unor renumiţi maeştri ai şcolii de pictură italiană, flamandă şi olandeză, precum şi ai şcolii de pictură germană şi austriacă.

Lucrările din galeria europeană a Muzeului Naţional Brukenthal sunt expuse pentru prima dată pe simeza unui muzeu bucureştean, dând posibilitatea publicului vizitator să admire opere din secolele XVI – XVII, cu o valoare patrimonială de excepţie.

Sâmbătă, 12 iulie - blues, folk, country

Actorul şi cântăreţul britanic Hugh Laurie, vedeta serialului de televiziune Dr. House, care şi-a dezvoltat în ultimii ani şi o carieră internaţională de muzician, va concerta sâmbătă, la Sala Palatului.

Duminică, 13 iulie - teatru

Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus se joacă la Godot Café-Teatru, de la ora 15. Manualul relaţiilor de dragoste din ziua de astăzi este transpus pe scena teatrului, în interpretarea a zece actori, dintre care Mirela Zeța, Ioana Barbu, Constantin Diță.

Felul în care se deosebesc bărbaţii de femei în toate domeniile vieţii – cele două sexe comunică în mod diferit, gândesc, simt, percep, reacţionează, răspund şi iubesc în mod diferit - ne ajută la eliminarea multor frustrări întâmpinate în relaţiile cu sexul opus. Textele folosite sunt piese scurte scrise de autori americani contemporani – antologia Laugh Lines.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells