Recomandări timp liber 20-22 decembrie 2013

de Ştefan Dobroiu în 20 Dec 2013
Sugestii necinematografice pentru distracţia de weekend

Îţi spunem în fiecare săptămână ce noi premiere vin în cinematografe, dar posibiliţile artistice ale Bucureştiului nu se rezumă doar la noile filme. Iată mai jos câteva recomandări în ceea ce priveşte alte metode de entertainment pe care le-ai putea încerca în weekend-ul premergător Crăciunului.

Crăciun vienez
sâmbătă, ora 19.30, Sala Palatului
Este un eveniment de referinţă în preajma Sărbătorilor, iar apetitul românilor pentru melodiile interpretate de Ansamblul Johann Strauss, sub bagheta dirijorului Russell McGregor, face ca Crăciunul vienez să se audă pentru al noulea an la Bucureşti. Evenimentul este parte dintr-un turneu naţional, iar preţul biletelor este cuprins între 75 şi 260 de lei.

Concert de Crăciun
sâmbătă, ora 17, Arenele romane
Intrăm în atmosferă şi cu un concert de Crăciun care readuce în urechi câteva dintre cele mai celebre melodii de Sărbători. "Silent Night", "Let It Snow", "Santa Claus is Coming to Town", "Have Yourself a Merry Little Christmas", "Jingle Bell Rock" sunt doar câteva dintre titlurile anunţate în programul evenimentului.

Sunete de Crăciun
sâmbătă, ora 10, Sala ArCuB
Şcoala de Muzică Boem Club, cea mai mare școală privată de muzică din București, organizează pe data de 21 Decembrie, la sala de spectacole ArCub, un spectacol concert inedit, în care vor cânta atât cursanții adulți, cât și copiii care iau lecții de instrument sau de canto. Interpreţii abordează atât cântece de Crăciun, cât şi piese de muzică clasică sau melodii pe ritmuri moderne de pop, dance şi blues.

Seară de colinde medievale "Cantus Hibernus"
sâmbătă, ora 20, Tea House
Auzim de fiecare dată în această perioadă colindele celebrului Hruşcă şi ne bucurăm de fiecare ocazie să schimbăm placa. Colindele medievale sunt interpretate de Truverii şi ne poartă în istoria muzicală a mai multor ţări, precum Anglia, Italia şi Franţa. Nici colindele din România nu vor fi neglijate, în program fiind incluse o serie de colinde maramureşene. Biletul costă 15 lei.

Concert Tudor Gheorghe
duminică, ora 19, Sala Palatului
Cântecul românesc revine la viaţă pe scena Sălii Palatului datorită lui Tudor Gheorghe, star al unei noi reprezentanţii a spectacolului "Degeaba". Maestrul va fi însoţit de 70 de instrumentişti, un cor vocal şi o trupă rock, iar concertul de două ore va fi completat de efecte speciale de lumini şi efecte pirotehnice. Preţul biletului este curprins între 50 şi 145 de lei.

Iată AICI toate evenimentele culturale programate în weekend, precum şi petrecerile, expoziţiile şi evenimentele alternative accesibile de vineri până luni.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 14 februarie 2014 14:24
Foarte multe concerte, pentru toate gusturile.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells