Problemele lui Jonathan Majors se agravează pe măsură ce tot mai multe victime se adresează procurorilor

de Gloria Sauciuc în 23 Apr 2023
Interpretează rolul villain-ului Kang în mai multe producții, dar și rolul negativ în Creed III (foto)

În timp ce Jonathan Majors se pregătește pentru o audiere pe 8 mai, problemele lui devin tot mai mari. Sursele care cunosc subiectul au declarat pentru Variety că numeroase victime ale comportamentului actorului s-au adresat procurorilor după arestarea acestuia, și că sunt audiate de către aceștia. Această perspectivă nu e de bun augur pentru actor, deja părăsit de către agenții de presă și firma de impresariat într-un moment dificil.

Actorul din Creed III a fost arestat pe 25 martie, în Manhattan, fiind acuzat de strangulare, agresiune și hărțuire. La momentul respectiv, purtătorul de cuvând al poliției din New York relata că poliția răspunsese la o plângere a unei femei de 30 de ani care fusese agresată de către actor, aceasta prezentând „răni la cap, gât, fiind dusă la spital în stare stabilă”.

În ultimele luni, Majors a devenit una dintre cele mai promițătoare stele ale Hollywood-ului, cu numeroase roluri celebre și bine plătite, plus altele la orizont. Ultimul său proiect este rolul lui Kang în Avengers: The Kang Dynasty. Majors urmează să joace în film, care va avea premiera pe 2 martie 2025, unde va primi 20 de milioane de dolari plus bonusuri din vânzări. De asemenea, va juca în Avengers: Secret Wars care va avea debutul în 2026. Totuși, studiourile se pot răzgândi.

Producția Avengers: The Kang Dynasty este programată să înceapă filmările primăvara anului viitor. Disney are deja planuri pentru Majors, după ce Searchlight a achiziționat drama Magazine Dreams a actorului, în care acesta a jucat rolul unui culturist care trece prin momente grele, iar festivalul Sundance își propune să susțină filmul. Majors a filmat deja Sezonul 2 la serialul Disney Loki, care va fi lansat pe streaming la mijlocul anului 2023.

Exploreaza subiecte similare:

Jonathan Majors, Creed III, Ant-Man and the Wasp: Quantumania, Loki

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells