Primul inamic al lui Spider-Man va apărea în Kraven the Hunter

de Ştefan Dobroiu în 23 Feb 2022
Blockbusterul Sony Pictures se lansează în ianuarie 2023

Primele benzi desenate cu Spider-Man apăreau în 1963, iar printre aventurile supereroului era inclusă şi o confruntare cu Chameleon, un maestru al deghizărilor. Aflăm din publicaţia The Hollywood Reporter că personajul va apărea, în intepretarea actorului Fred Hechinger (The White Lotus), şi în filmul Kraven the Hunter, aflat acum în producţie pentru o lansare în ianuarie 2023.

Interpretat de Aaron Taylor-Johnson (o alegere bizară, căci actorul a mai interpretat un erou din Universul Cinematografic Marvel, Pietro Maximoff, alias Quicksilver), Kraven the Hunter este unul din marii inamici ai lui Spider-Man. Îi place să vâneze animale de pradă mari şi, pentru a-şi mai condimenta existenţa, uneori vânează şi câte un supererou.

Filmul este inspirat din volumul "Kraven's Last Hunt", considerat unul dintre cele mai populare din întreaga istorie a lui Spider-Man şi votat în 2012 de cititorii revistei Comic Book Resources drept cea mai bună aventură a Omului-Păianjen din toate timpurile. Este, totodată, considerată şi cea mai sumbră şi violentă aventură a lui Spidey. Povestea începe când Kraven îl învinge pe supererou şi aparent îl ucide. Îi fură şi costumul, dându-se apoi drept Spider-Man şi provocând haos în jur. Un villain important al poveştii este Vermin, un genetician care capătă aspectul unui şobolan umanoid în urma unui experiment eşuat.

Deşi Spider-Man are o apariţie consistentă în Kraven's Last Hunt, nu avem deocamdată confirmarea că supereroul interpretat de Tom Holland va apărea şi în Kraven the Hunter.

Exploreaza subiecte similare:

Tom Holland, Fred Hechinger, Aaron Taylor-Johnson, Kraven the Hunter, The White Lotus

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells