Primăvară cu haz la cinema: „Cu ce ți-am mai greșit noi, Doamne?”

de Cinemagia în 14 Mar 2019
Prima parte a producției a obținut recunoaștere la patru festivaluri de profil, inclusiv nominalizarea pentru cel mai bun film la Goya Awards 2015 și trofeul Lumiere Awards 2015 pentru cel mai bun scenariu

Vineri, 15 martie 2019, se lansează pe marile ecrane din România comedia Qu'est-ce qu'on a encore fait au bon Dieu?/Cu ce ți-am mai greșit noi, Doamne? - o producție franceză ce promite să stârnească din plin hazul în sălile de cinema.

Vă amintiți familiile Verneuil și Koffi din comedia Cu ce ți-am greșit noi, Doamne?/Qu’est-ce qu'on a fait au Bon Dieu? (2014)? Ei bine, peripețiile lor comice revin în forță acum.  Filmul a fost premiat și multi-nominalizat, un motiv în plus pentru cinefili să aștepte cu entuziasm noua producție. Pregătiți-vă, așadar, pentru o porție zdravănă de corectitudine politică, asezonată cu efect de bumerang, umor exploziv și aventuri palpitante. Doar familia Verneuil este o sursă inepuizabilă de surprize comice!

După ce toate cele patru fiice ale lor s-au căsătorit cu bărbați de diferite origini, rase și religii, soții Claude și Marie Verneuil se consolaseră cât de cât cu situația, aproape că reușiseră să accepte culturile și ciudățeniile ginerilor. Gata, s-au împrietenit! Dar iată că aspirațiile tradiționale le sunt din nou puse la grea încercare: cei patru gineri, Rachid, David, Chao și Charles se hotărăsc, netam-nesam, să plece definitiv din Franța, cu tot cu proaspetele lor familii. Destinațiile? Israel, China, Algeria și respectiv India. Carevasăzică, să-și lase fiicele să plece departe? Nici vorbă! Claude și Marie sunt dispuși să facă orice pentru a-i ține pe toți aproape.  Chiar și pe ginerii cei atât de diferiți de idealurile neaoșe la care tânjeau odinioară pentru fetele lor. Rău cu rău, dar mai rău făr’ de rău! De data asta, până și cuscrii din Africa le țin isonul. Și nici ei nu sunt scutiți de surprize: doar au o fiică de măritat…

Regia îi aparține lui Philippe de Chauveron, care semnează și scenariul, împreună cu Guy Laurent. Distribuția îi include pe Christian Clavier, Chantal Lauby, Ary Abittan, Medi Sadoun, Frédéric Chau, Noom Diawara.

Având o durată de 99 de minute, filmul se adresează audienței generale și este distribuit în România de InterComFilm Distribution.

 

Exploreaza subiecte similare:

Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu?, Qu'est-ce qu'on a encore fait au bon Dieu?

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells