Pride, de la Cannes la Comedy Cluj

1 Oct 2014
Câştigătorul Queer Palm la Cannes va fi proiectat în închiderea festivalului de comedie

Lungmetrajul Pride, în regia lui Matthew Warchus, va fi prezentat în închiderea Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (10-19 octombrie). Proiecţia este programată sâmbătă, 18 octombrie, la Cinema “Florin Piersic” imediat după Ceremonia de Decernare a Premiilor Comedy Cluj 2014. Prezentat în secţiunea Quinzaine des Realisateurs şi premiat la Cannes cu Queer Palm, Pride este o „sărbătoare irezistibilă şi plină de entuziasm a alianţei dintre minerii grevişti şi homosexualii activişti” (Screen Daily). Filmul a fost recunoscut de către celebra publicaţie de cinema IndieWire drept „exemplificarea perfectă a comediei”.

Vara anului 1984. Margaret Thatcher conduce Marea Britanie şi Uniunea Naţională a Minerilor este în plină grevă de mai bine de un an de zile în semn de protest faţă de decizia guvernului de a închide minele. În timpul Marşului Homosexualilor (Gay Pride March) din Londra, un grup de lesbiene şi homosexuali decide să strângă bani pentru susţinerea familiilor minerilor grevişti. Pornesc într-o călătorie spre un mic sat minier din Wales pentru a face personal donaţia. O poveste extraordinară despre două comunităţi complet străine una faţă de cealaltă care se aliază într-un parteneriat neaşteptat şi, în cele din urmă, victorios.

Alături de tânărul Ben Schnetzer cunoscut publicul român din Hoţul de cărţi/The Book Thief, distribuţia filmului este completată de participarea specială a lui Bill Nighy (Love Actually, The Constant Gardener, State of Play), Imelda Staunton (Vera Drake, Maleficent) şi Dominic West (Appropriate Adult, Chicago).

„Amuzant, emoţionant şi extrem de convigător” (The Hollywood Reporter), Pride este un film pasionant ce combină drama socială, ciocnirea culturilor, oameni în vârstă puşi pe fapte greu de crezut şi un Bill Nighy de-a dreptul uimitor. Un film despre solidaritate şi empatie, două elemente atât de demodate, care are toate şansele să devină următorul succes de public după celebrul The Full Monty (regia Peter Cattaneo, 1997).

Marea Britanie are deja o istorie în ceea ce priveşte poveştile comunităţilor tradiţionale din zonele miniere prin The Full Monty sau Billy Elliot, ceea ce constituie un plus pentru Pride al cărui scenariu este semnat de actorul Stephen Bereford. Echipa producţiei premiată anul acesta la Cannes este completată de Matthew Warchus, celebru regizor de teatru, proaspătul succesor al lui Kevin Spacey ca director artistic al Teatrului Old Vic din Londra. Pride are rezonanţe puternice în Marea Britanie a anului 2014 unde grevele au însemnat sfârşitul unei generaţii de mineri fără locuri de muncă, o ţară în care premierul conservator este susţinătorul căsătoriilor homosexualilor.

Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj va prezenta publicului peste 150 de producţii, workshop-uri dedicate pasionaţilor de film şi nu numai. Peste 100 de invitaţi sunt aşteptaţi la Cluj de-a lungul celor 10 zile de festival.

Exploreaza subiecte similare:

Bill Nighy, Imelda Staunton, Ben Schnetzer, Pride

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells