Premiile Emmy 2025: iată cele mai tari seriale ale anului!

de Ştefan Dobroiu în 15 Sep 2025
O producţie lăudată de Cinemagia bate recorduri la această ediţie a celor mai importante premii ale televiziunii americane

Hollywood-ul avea nevoie de o satiră care să-i scoată în evidenţă impostura şi falimentul creativ, iar Apple TV+ a reuşit să o facă de minune cu The Studio, serial întâmpinat cu entuziasm de Cinemagia la lansarea din luna martie. Şi iată că pariul Apple s-a dovedit unul câştigător, căci The Studio devine, cu 13 trofee, cel mai premiat serial de comedie din întreaga istorie de 77 de ani a acestor premii.

Seth Rogen, care a creat serialul şi joacă şi rolul principal în The Studio, a luat mai multe premii "pe persoană fizică": pentru scenariu, pentru interpretarea sa şi pentru regie, plus cel pentru Cel mai bun serial de comedie. Astfel, Rogen egalează recordul pentru cele mai multe premii câştigate de o singură persoană la o singură ediţie a premiilor Emmy.

În ce priveşte dramele, trofeul pentru Cel mai bun serial a ajuns la The Pitt, producţia HBO despre care scriam în ianuarie că revoluţionează subgenul serialelor cu medici, aducându-l mai aproape de realitate. Noah Wyle a primit premiul pentru Cel mai bun actor, ridicând numărul total de trofee pentru The Pitt la cinci. Pe scenă, actorul şi-a dedicat premiul medicilor din unităţile de primiri urgenţe din întreaga lume. Poate că serialele acaparează inimile publicului, dar medicii salvează vieţi.

Cum era de aşteptat, Adolescence câştigă o mulţime de premii la această ediţie, inclusiv pentru Owen Cooper, actorul adolescent pe care miniseria l-a catapultat în atenţia globală. Stephen Graham câştigă şi el pentru rolul tatălui protagonistului acuzat de o faptă cumplită, iar Erin Doherty pentru rolul psihiatrei care îl evaluează pe acesta din urmă. Din cele opt trofee câştigate de Adolescence, unul a fost pentru excelentul scenariu scris de creatorii Jack Thorne şi Stephen Graham.

Această ediţie a premiilor Emmy a venit şi cu o mulţime de surprize, de exemplul faptul că The White Lotus nu a câştigat niciun premiu, deşi era cel mai nominalizat serial al ediţiei, alături de Severance. Nu mai puţin de patru actriţe (Parker Posey, Carrie Coon, Natasha Rothwell şi Aimee Lou Wood) din The White Lotus primiseră o nominalizare la rol secundar, dar premiul a mers la Katherine LaNasa pentru The Pitt.

O altă surpriză a fost faptul că premiul pentru Cea mai bună actriţă într-un serial dramatic a ajuns la Britt Lower pentru Severance, deşi chibiţarii de la Hollywood o dădeau favorită pe Kathy Bates, una dintre cele mai lăudate actriţe de la Hollywood, care a revenit în forţă în serialul cu avocaţi Matlock.

Sunt voci care spun că nu Noah Wyle, ci Colin Farrell ar fi trebuit să câştige pentru rolul titular din The Penguin. Această producţie se poate consola, totuşi, cu nouă alte premii, inclusiv cel pentru rolul principal al actriţei Cristin Milioti.

Exploreaza subiecte similare:

Severance, Matlock, The Studio, Seth Rogen, Noah Wyle, The Pitt, Adolescence, Owen Cooper, Erin Doherty, Stephen Graham, The White Lotus, Katherine LaNasa, Britt Lower, Kathy Bates, The Penguin, Colin Farrell, Cristin Milioti

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
eddiesor pe 15 septembrie 2025 16:46
Colin Farrell nu a fost in aceeasi categorie cu Noah Wyle !!! Farrell a fost la miniserie si a fost batut de Stephen Graham.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells