Predator: Badlands, cel mai bun debut al francizei

de Ştefan Dobroiu în 10 Nov 2025
Primul film cu un Yautja protagonist a strâns 80 de milioane de dolari în lume

Cinemagia i-a reproşat noului film Predator: Badlandsnu respectă spiritul Yautja, dar asta nu a însemnat că premiera de vineri nu fost primită cu entuziasm de public, dezmorţind contabilitatea hollywoodiană după un octombrie cu încasări dezastruoase. Al treilea film al lui Dan Trachtenberg din universul Predator, după Prey (2022) şi animaţia Predator: Killer of Killers, a încasat 40 de milioane de dolari în America de Nord şi încă 40 în restul lumii pentru un total global de 80 de milioane.

Astfel, Badlands devine filmul Predator cu cel mai bun debut, întrecând producţia din 2004 Alien vs. Predator, care a încasat 38 de milioane în SUA în weekend-ul lansării. Totuşi, Alien vs. Predator îşi păstrează întâietatea dacă ajustăm sumele cu inflaţia, 38 de milioane în 2004 valorând aproximativ 60 de milioane în prezent. Trebuie spus şi că numărul de spectatori al lui Badlands este semnificativ mai mic decât cel al lui Alien vs. Predator, din moment ce Variety evaluează că 59% din încasările premierei de vineri au venit din proiecţii în format premium (IMAX şi/sau 3D), care au cost mediu mai mare, iar filmul din 2004 nu a avut acest avantaj.

Estimările iniţiale prevesteau încasări de 25-30 de milioane de dolari pentru Badlands, dar premiera a întrecut aceste aşteptări. Este foarte posibil să fi ajutat şi faptul că Badlands este unul din puţinele filme Predator cu un rating mai permisiv obţinut în urma deciziei Disney de a oferi publicului o poveste mai puţin violentă decât cele cu care ne-a obişnuit franciza.

Exploreaza subiecte similare:

Predator: Badlands

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells