Povestea unui pierde-vară: trailer și afiș

de Cinemagia în 3 Aug 2018
Filmul este distribuit de Ro Image 2000 și va avea premiera în cinematografe pe 21 septembrie 2018

Realizatorii succesului de box-office din 2016 „Două lozuri” revin, în această toamnă, în cinematografe, cu o nouă comedie, „Povestea unui pierde-vară” iar trailerul și afișul au fost vineri date publicității.

Filmul este o comedie despre un profesor de matematică și complicatele lui relații amoroase, pe fundalul unui București mai luminos ca niciodată, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Cu Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter și Crina Semciuc în rolurile principale, filmul își dorește să îi amuze pe telespectatori, dar și să le ridice și câteva semne de întrebare.

„Nu cred că mai putem vorbi astăzi, în 2018, despre emanciparea femeii fără să vorbim și despre emanciparea bărbatului. Așa că am făcut un film despre încercarea de maturizare a unui bărbat de peste 40 de ani", spune Paul Negoescu, regizorul filmului.

Echipa artistică a peliculei este aceeași care a realizat succesul de box-office „Două Lozuri": Paul Negoescu semnează scenariul și regia, Alexandru Papadopol este Petru, personajul principal, Ana Drăghici este directoarea de imagine. Ea este, de altfel, prima femeie din cinematografia română care a semnat imaginea unui lungmetraj în ultimii 25 de ani, se vede în comunicat. Mălina Ionescu, un specialist de film cu o experiență extrem de bogată, realizează scenografia din "Povestea unui pierde-vară". 

Exploreaza subiecte similare:

Povestea unui pierde-vară, Alexandru Papadopol, Nicoleta Lefter, Crina Semciuc, Paul Negoescu, Ana Drăghici, Mălina Ionescu

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 4 august 2018 07:32
Vizionand trailerul pare sa fie un film bun, asta poate si prezentei lui Papadopol in distributie...!

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells