Posterul oficial al lui Big Eyes, noul film al lui Tim Burton

de Cristina Grigore în 20 Oct 2014
Amy Adams şi Christoph Waltz sunt protagoniştii acestei drame biografice a cărei lansare va avea loc pe 16 ianuarie

Posterul oficial al lui Big Eyes, noul film semnat de Tim Buton – o abordare diferită de genul său preferat, cel al filmelor fantasy – a ajuns ieri online, fiind preluat şi de pagina de film a Yahoo.

Povestea biografică o are în centru pe artista americană Margaret Keane (Amy Adams). Christoph Waltz îl joacă în film pe soţul lui Margaret, Walter, în cauza căruia a fost declanşat în anii ’50 unul dintre cele mai răsunătoare procese din justiţia americană. Popularele tablouri ale lui Margaret – datorită ochilor supradimensionaţi ai personajelor sale – au fost vândute sub numele soţului, iar succesul acestora l-a determinat pe Walter să îşi aroge drepturi depline asupra creaţiilor, spre nemulţumirea partenerei sale de viaţă.

Pelicula, a cărei lansare în cinematografele de la noi va avea loc pe 16 ianuarie anul viitor, îi mai are în distribuţie pe Krysten Ritter, Terrence Stamp, Jason Schwartzman şi Danny Huston.

Exploreaza subiecte similare:

Big Eyes, Amy Adams, Christoph Waltz

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells