O prezență recurentă în circuitul festivalier, Christian Petzold a devenit cunoscut cinefililor când a câștigat Ursul de Argint la Berlinale în 2023. Cel mai nou film al său, Oglinzi nr. 3, a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes 2025 în cadrul secțiunii Quinzaine des cinéastes. Drama misterioasă urmărește o familie dezbinată ale cărei probleme se rezolvă miraculos atunci când o tânără scapă cu viață dintr-un accident rutier. Protagonista este interpretată de Paula Beer, și ea câștigătoare a a unui Urs de Aur pentru Cea mai bună actriță în 2020, o colaborare cu același regizor.
Laura urmează să plece într-o excursie cu iubitul ei, un producător muzical și partenera lui. Filmul se deschide cu o plimbare singuratică prin orașul liniștit, iar expresia dezolantă de pe fața sa ar putea face publicul să creadă că cineva a murit deja. După o călătorie cu mașina în care tânăra e complet deconectată de oamenii din jur, îi cere partenerului ei să o conducă la gară pentru a se întoarce acasă. Însă niciunul dintre cei doi nu mai ajunge la destinație. Vehiculul iese de pe drum și se răstoarnă, iar șoferul moare. Laura scapă și insistă să rămână cu femeia misterioasă pe nume Betty (Barbara Auer) care locuiește în casa din apropiere.
Aceasta îi oferă afecțiunea necondiționată necesară pentru a trece peste șocul evenimentului și începe să o integreze treptat în familie, invitându-și soțul și fiul să o cunoască. Faptul că o strigă din greșeală Yelena încă de la început reprezintă un semnal puternic că Laura înlocuiește involuntar pe cineva, dar explicația vine pe parcurs. Întregul film pare îmbrăcat într-un strat de realism magic, pentru că anumite lucruri pur și simplu nu au sens: accidentul cu așa viteză mică, oprirea bruscă de dinainte în fața femeii, faptul că Laura nu varsă o lacrimă pentru partenerul ei (chiar dacă susține că nu erau oficial împreună). Astfel de întrebări mențin tensiunea vie pe parcursul narațiunii, însă faptul că multe nu primesc un răspuns lasă spectatorii în ceață.
Coloana sonoră devine un personaj în sine în Oglinzi nr. 3, iar acest fapt se reflectă și în titlul original, Miroirs No. 3 - o compoziție pentru pian semnată de Maurice Ravel. Laura, studentă la conservator, cântă această melodie pentru examenul ei de final. Muzica filmului este exclusiv diegetică, putând fi auzită mereu și de personaje: în mașină, în atelierul de mecanică auto, și la pian. Acest ultim element o leagă iremediabil pe protagonistă de Yelena, iar ea devine astfel piesa lipsă din puzzle-ul familiei „perfecte” care încearcă să își îngroape trauma. Accentele de thriller ale producției contrastează cu vremea însorită, peisajele idilice, culorile calde și atmosfera liniștită din rural, ceea ce amplifică și mai mult sentimentul de anxietate.
Dacă motivațiile și trecutul familiei bizare se dezvăluie publicului treptat, Laura persistă până la ultimul cadru în a fi o enigmă. Impasibilitatea ei nu are nicio cauză sau justificare aparente, cum nu are nici faptul că se simte atrasă ca un magnet de Betty încă de la prima vedere. Orfană nu e, fiindcă tatăl ei vine să o recupereze ulterior, așa că cel puțin în capul meu misterul va rămâne neelucidat. La fel și zâmbetul ei subtil atunci când realizează că familia o urmărește în public - un comportament la limita hărțuirii. Să fie de vină tehnica Tom Sawyer pe care Betty o menționează la început? Să fie ea manipulată în a-și dori ceva ce nu și-ar dori în mod normal? Sau pur și simplu există o legătură inexplicabilă între cele două? Cert este că această nelămurire reprezintă piesa mea lipsă din puzzle. Deși câteodată, doar câteodată, un puzzle incomplet are mai mult farmec.
