Personajele vor coborî printre spectatori la spectacolul „Jack şi vrejul de fasole” din weekend

de Cinemagia în 10 Apr 2019
„Plantează boabele dorințelor tale şi nu înceta să crezi cu tărie că visele și convingerile tale pot încolți şi pot prinde viață...”, spune Gabriel Coveşeanu, directorul Teatrului Ion Creangă

Teatrul Ion Creangă vă provoacă la un ALTFEL de weekend alături de distribuția spectacolului „Jack și vrejul de fasole”, sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 11:00, în Sala Rapsodia.

După vizionare, personajele de pe scenă vor coborî în sală, pentru a discuta cu tinerii spectatori despre importanța curajului, dar și despre provocările și emoția interpretării unui rol sau despre instrumentele pe care teatrul ni le oferă pentru a cunoaște și înțelege lumea din jurul nostru

Teatrul Ion Creangă din București organizează o întâlnire inedită pentru tânărul public iubitor de teatru: timp de aproximativ două ore, copiii vor avea parte de un program special, care celebrează puterea artei de a stârni imaginația, încurajându-i pe cei mici să devină eroii propriilor lor povești, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Astfel, începând cu ora 11:00, publicul este invitat în Sala Rapsodia (Str. Lipscani, nr. 53) pentru a viziona cel mai recent spectacol produs de Teatrul Ion Creangă: „Jack și vrejul de fasole”, în regia lui Octavian Jighirgiu. Dedicat copiilor cu vârsta peste 5 ani, spectacolul își propune să le arate acestora cum inocența, dublată de curaj, imaginație și creativitate, poate învinge nedreptățile unei lumi haotice, prezentul lipsit de strălucire transformându-se într-un viitor fericit.

După vizionare, personajele de pe scenă vor coborî în sală, pentru a discuta cu tinerii spectatori despre importanța curajului, dar și despre provocările și emoția interpretării unui rol sau despre instrumentele pe care teatrul ni le oferă pentru a cunoaște și înțelege lumea din jurul nostru.

„Jack şi vrejul de fasole, premiera acestei primăveri la Teatrul Ion Creangă, s-a jucat mult, s-a jucat cu casa închisă şi a făcut valuri. La cererea publicului, în prag de vacanță, personajele din spectacol se arată copiilor şi altfel. Ele coboară de pe scenă în mijlocul spectatorilor, pentru a le aduce mai aproape mesajul atât de emoţionant al acestui spectacol: plantează boabele dorințelor tale şi nu înceta să crezi cu tărie că visele și convingerile tale pot încolți şi pot prinde viață...”, spune Gabriel Coveşeanu, directorul Teatrului Ion Creangă.

Discuția va fi urmată de o sesiune foto deschisă tuturor spectatorilor, care va avea loc în foaierul Sălii Rapsodia.

Biletele pentru eveniment sunt disponibile online, pe www.entertix.ro și www.myticket.ro, la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă, din Piaţa Amzei 13, sau la punctul mobil de vânzare a biletelor deschis cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, în foaierul Sălii Rapsodia, telefon: 0767.934.374.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro, secțiunea Noutăți.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells