Pe 6 decembrie, Ursuleţul Paddington oferă 5 lei din prețul biletului la film Organizației „Salvați Copiii”

de Cinemagia în 2 Dec 2014
InterComFilm, distribuitorul filmului Paddington în România, şi Grand Cinema & More aleg ca pe 6 decembrie să sprijine accesul copiilor din medii defavorizate la educație

5 lei din prețul fiecărui bilet la Paddington, cumpărat pe 6 decembrie, va fi donat  către Organizația Salvați Copiii. Biletele pentru spectacolele filmului Paddington prin care ne alăturăm eforturilor de strângere de fonduri derulate de Salvați Copiii se pot cumpăra online de pe siteul www.cinemagia.ro şi www.grandentertainment.ro, începând de marţi, 2 decembrie, ora 18, sau de la casele de bilete ale cinematografului Grand Cinema&More din Baneasa Shopping City.

„Salvați Copiii România depune, de peste 20 de ani, eforturi pentru reintegrarea școlară a micuților ce au pornit în viață cu șanse reduse la un trai decent. Fondurile atrase în această perioadă au fost utilizate pentru asistarea a peste 20.000 de beneficiari, prin (re)integrarea școlară a copiilor nevoiți să muncească (programele A Doua Şansă și Școală după Școală) și prevenirea abandonului școlar în rândul comunităților defavorizate (Grădinițe estivale)”, declară reprezentanții Salvați Copiii.

Despre ursuleţul Paddington

Ursuleţul Paddington s-a născut în 1958, din imaginaţia autorului pentru copii Michael Bond, ale cărui opere, A Bear Called Paddington şi seria Paddington Bear, s-au vândut în peste 35 de milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 40 de limbi. În mod surprinzător, deşi ursuleţul a apărut la televiziune, în mai multe seriale britanice, aceasta este pentru prima dată când autorul Michael Bond îşi dă consimţământul pentru transpunerea personajului creat de el pe marele ecran. Bazat pe celebra serie de cărţi pentru copii a autorului britanic Michael Bond, filmul spune povestea amuzantă a unui ursuleţ venit din îndepărtata junglă peruvienă tocmai la Londra, în căutarea unui cămin. Singur şi părăsit în gara din Paddington, realizează că e posibil ca viaţa în marele oraş să nu fie aşa cum şi-a imaginat. Temerile îi sunt spulberate în clipa în care face cunoştinţă cu familia Brown.

Citind bileţelul pe care-l poartă atârnat de gât - pe care stă, scris de mână, „Vă rog, aveţi grijă de acest ursuleţ. Vă mulţumesc” - ei îi oferă întâi un ceai, apoi o familie şi un acoperiş deasupra capului. Se pare că norocul îi surâde lui Paddington - până când intră în scenă un personaj macabru, a cărui singură dorinţă este aceea de a-l captura şi a-l împăia pentru muzeu. Paddington va avea premiera în cinematografele din toată țara pe 5 decembrie și este distribuit în România de InterComFilm Distribution.

 

 

Exploreaza subiecte similare:

Paddington

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells