Parteneriat între Festivalul de Film de la Locarno şi TIFF pentru susţinerea regizorilor români

de Gloria Sauciuc în 28 Iun 2014
La „Locarno Industry Days” vor participa regizorii Daniel Sandu şi Cristi Iftimie, premiaţi în cadrul Transilvania Pitch Stop

Tatăl mută munţii, în regia lui Daniel Sandu, şi Marita, al lui Cristi Iftimie, participă din partea României la „Locarno Industry Days”, între 9 şi 11 august. Cei doi regizori vor avea ocazia să se întâlnească cu profesioniştii din domeniul industriei filmului la Locarno, şi să-şi prezinte proiectele producătorilor, fondurilor de investiţii, companiilor de finanţare, agenţilor de vânzări şi distribuitorilor.

Această participare este rezultatul parteneriatului dintre Festivalul de Film de la Locarno şi Transilvania International Film Festival (TIFF), ce îşi vor reuni forţele pentru a promova pe regizorii români câştigători ai „Transilvania Pitch Stop”, consemnează publicaţia Variety.

Parteneriatul încheiat pe mai mulţi ani este axat în special pe promovarea unei noi generaţii de regizori, fiind dedicat susţinerii lor de-a lungul primilor paşi în finanţarea filmelor. Tatăl mută munţii, în regia lui Daniel Sandu, a câştigat la începutul lunii iunie „Transilvania Pitch Stop Development Award”, pe când Marita, produs de către HiFilm Productions, a câştigat „Transilvania Pitch Stop Post-Production Award”.

Nadia Dresti, delegat din partea conducerii artistice a Festivalului de la Locarno şi conducătoare a secţiunii internaţionale, a declarat pentru publicaţia Variety: „Suntem foarte mulţumiţi să primim pe regizorii în afirmare la Locarno. Ei fac parte dintr-o nouă generaţie a cinematografului din România, una care a primit o largă recunoaştere internaţională, devenind o parte importantă din cultura cinematografică contemporană. Zilele Industriei de la Locarno vor fi o platformă ideală pentru a-şi găsi buni parteneri de afaceri pentru primele lor filme”.

Mihai Chirilov, Director artistic al Transilvania International Film Festival, adaugă: „Pentru a-şi lărgi angajamentul de a susţine noul cinema românesc, Transilvania International Film Festival a adăugat popularului eveniment „Romanian Days” o nouă platformă destinată să descopere şi să promoveze cele mai promiţătoare proiecte de la regizorii debutanţi: Transilvania Pitch Stop. Suntem foarte bucuroşi ca noile noastre parteneriate cu prestigiosul Festival de Film de la Locarno să îmbunătăţească vizibilitatea celor două proiecte TPS câştigătoare şi să crească potenţialul lor internaţional”.

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 29 iunie 2014 12:31
foarte buna ideea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells