Parodia Secretul lui Zorillo, în super-avanpremieră, exclusiv la Happy Cinema

de Cinemagia în 8 Mar 2022
Filmul va rula pe 8 martie, iar premiera națională va avea loc pe 22 aprilie

Secretul lui Zorillo, cu Văru Săndel, Alin Panc, Iulian Ilinca (a.k.a. Frankfurt) și Cosmin Seleși în rolurile principale, este din 8 martie în avanpremieră doar în rețeaua Happy Cinema, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Happy Cinema este prezent în București, Buzău, Focșani, Alexandria, Bacău, Bistriția, Botoșani și Vaslui.

Secretul lui Zorillo ne poartă în vremuri imemoriale, când dacii sunt ameninţaţi de invazia romană. Conduşi de însuşi Zamolxis, dacii pun la punct ultimele pregătiri pentru planul lor secret, care ar putea schimba soarta lumii. E vorba de călătoria spre jumătatea întunecată a lunii, unde ar trebui să pună mâna pe cristalul eteric. Dar lansarea navetei prin programul lor spaţial mai are nevoie de ceva: capturarea unei ființe ce poartă vibraţia magică secretă, şi anume pârșul argintiu tărcat cu blana scurtă, care îşi face apariţia doar o dată pe an, într-o noapte de vară cu lună plină. Curajoşii Zorillo, Zdrelos şi Bezmetis primesc misiunea să prindă pârşul, doar că cei trei eroi se vor lovi de o mulţime de obstacole.

„Premiera națională a filmului va avea loc pe 22 aprilie, dar de ce să aștepți până atunci să afli dacă cei trei eroi își vor îndeplini misiunea? Proiecții în mare secret și în exclusivitate vor avea loc în rețeaua Happy Cinema pe 8, 24 și 31 martie și pe 7 și 14 aprilie”, spun producătorii.

În film mai joacă Dorian Popa, Laura Cosoi, Lora, Florin Busuioc, Gabriel Coveșeanu, Dana Săvuică și mulți alții.

În plus, pe www.play.happycinema.ro se poate viziona Zorillo – Ză Bighining, prequel-ul* supercomediei Secretul lui Zorillo!(*prequel = cuvânt de origine dacică, însemnând "înainte de").

Happy Cinema este a doua rețea de cineplex-uri din România după numărul de locații, fiind prezent în opt orașe - București, Buzău, Focșani, Alexandria, Bacău, Bistriția, Botoșani și Vaslui. De asemenea, Happy Cinema a dezvoltat în 2020 propria platformă de streaming online - www.play.happycinema.ro.

 

Exploreaza subiecte similare:

Secretul lui Zorillo

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells