O actriţă din Harry Potter, în Playboy

de Cristina Grigore în 17 Feb 2017
Scarlett Byrne, interpreta lui Slytherin Pansy Parkinson, este acum logodnica lui Cooper Hefner, responsabilul de direcţia creativă a publicaţiei

Seria Harry Potter s-a îcheiat de ceva vreme – sunt şase ani de la epilog-ul The Deathly Hallows: Part 2 – însă numele adaptărilor lui J.K. Rowling se află încă în prim plan, graţie fostelor staruri ale filmelor – Daniel Radcliffe şi Emma Watson (ale căror cariere au continuat cu succes) dar şi a recent lansatului Fantastic Beasts and Where to Find Them. Însă, dacă unii dintre actorii centrali s-au menţinut în atenţia publicului prin rolurile alese, pentru alţii, calea spre „prim-plan” s-a dovedit a fi alta. Scarlett Byrne, interpreta lui Slytherin Pansy Parkinson – personaj apărut în trei dintre filmele Harry Potter, a decis să îşi expună atuurile fizice în revista Playboy, scriu marile publicaţii internaţionale.

Potrivit The Telegraph, Scarlett Byrne va apărea în ediţia de martie-aprilie a revistei. Ea a publicat pe contul de Instagram, alături de o revelatoare fotografie alb-negru de la şedinţa foto, şi o trimitere la eseul compus special pentru această ocazie. În „The Feminist Mystique”, ea susţine că nuditatea este câte se poate de normală, şi înseamnă, de fapt, „recâştigarea identităţii şi a adevăratului nostru mod de a fi”.

Deşi anunţase, pe finalul lui 2015, că renunţă la pictorialele nud, redacţia Playboy nu a susţinut această decizie creativă şi va reveni anul acesta la versiunea originală, astfel încât Byrne va fi unul dintre primele modele din ediţia ce va relansa publicaţia. Este de remarcat şi faptul că actriţa de 26 de ani este logodnica lui Cooper Hefner, urmaşul fondatorului Playboy, Hugh Hefner şi Directorul de Creaţie al revistei, dar şi cel care a hotărât că de scăderea vânzărilor publicaţiei nu este de vină nuditatea, ci felul în care au fost înfăţişate femeile dezbrăcate.

Exploreaza subiecte similare:

Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2, J.K. Rowling, Daniel Radcliffe, Emma Watson, Scarlett Byrne

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Qube86 pe 17 februarie 2017 22:37
Man...ma ia durerea de cap cand citesc astfel de articole....A aparut in 3 dintre filmele seriei ''Harry Potter''...dar indiferent cat de mare fan ai fii nu ti-ai fi dat seama nici intr-un milion de ani ca tipa a jucat in serie...A avut un rol atat de mic incat nici macar n-a fost remarcata de marele public...Fiecare se descurca cum poate in viata asta...Fata atata poate atata face...Nu e nimic special in ce face...si nici de judecat...Un articol total neinteresant...Inserezi titlul ''Harry Potter'' in articol si asta e tot ce atrage atentia...
alexsony pe 19 februarie 2017 20:24
Exact precum comentariul de mai sus. Nu-mi amintesc deloc de tipa asta. Ai putea spune ca in film au jucat 1000 de oameni dar noi ne amintim doar 20-30, deci articolul e total irelevant.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells