Noul serial The Young Pope/Tânărul papă, cu Jude Law, la HBO și pe HBO GO

de Cinemagia în 6 Sep 2016
Papa Pius al XIII-lea încearcă să treacă râul fără de sfârșit al izolării umane pentru a găsi un Dumnezeu pe care îl poate dărui omenirii. Și lui înșuși.

Prezentat la Festivalul de Film de la Veneția, mult așteptatul serial The Young Pope/Tânărul papă, regizat de câștigătorul premiului Oscar Paolo Sorrentino, va fi difuzat la HBO și pe HBO GO în Europa Centrală. Printre actorii care fac parte din distribuția acestei noi producții se numără Jude Law, Diane Keaton, Silvio Orlando, Javier Cámara, Scott Shepherd, Cécile de France, Ludivine Sagnier, Toni Bertorelli și James Cromwell.

The Young Pope/Tânărul papă va fi disponibil pe HBO GO în luna octombrie.

The Young Pope/Tânărul papă este povestea lui Lenny Belardo, cunoscut ca Papa Pius al XIII-lea – primul papă american din istorie. Tânăr și fermecător, alegerea lui pare să fie rezultatul unei simple, dar eficace strategii media organizată de Colegiului Cardinalilor. Dar aparențele pot fi înșelătoare. Mai ales în locul și printre oamenii care au ales ca marele mister al lui Dumnezeu să le ghideze existența. Acel loc este Vaticanul și acei oameni sunt conducătorii bisericii. Și papa Pius al XIII-lea se dovedește a fi cel mai misterios și contradictoriu dintre toți. Perspicace și naiv, ironic și meticulos, arhaic și modern, îndoielnic și ferm, melancolic și necruțător, papa Pius al XIII-lea încearcă să treacă râul fără de sfârșit al izolării umane pentru a găsi un Dumnezeu pe care îl poate dărui omenirii. Și lui înșuși.

Paolo Sorrentino, regizorul și unul dintre scenariștii serialului, a declarat: „Semnele clare ale existenței lui Dumnezeu. Semnele clare ale absenței lui Dumnezeu. Felul în care credința poate fi căutată și pierdută. Măreția divinității, atât de măreață încât este copleșitoare când te lupți cu ispitele și când tot ceea ce poți să faci este să te lași pradă lor. Lupta interioară dintre imensa responsabilitate de a fi conducătorul Bisericii Catolice și nefericirea omului simplu pe care soarta (sau Sfântul Spirit) l-a ales ca Pontif. În cele din urmă, cum să mânuiești și să manipulezi puterea într-un stat a cărui dogmă și obligație morală este renunțarea la putere și dragostea altruistă pentru aproapele tău. Despre asta este The Young Pope/Tânărul papă”.

Acest noul serial este o coproducție Sky, HBO și Canal+.

The Young Pope/ Tânărul papă va fi disponibil pe HBO GO în luna octombrie.

Exploreaza subiecte similare:

Il giovane papa

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 4 februarie 2025 18:25
Probabil cu totii ne asteptam ca serialul sa fie achizitionat/sa ruleze pe Home Box Office.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells