Noul Godzilla, un film axat pe „factorul uman”

de Cristina Grigore în 31 Iul 2013
Vezi cum au mai descris pelicula starurile filmului

Noul film Godzilla, în regia lui Gareth Edwards, și-a încheiat nu demult filmările, oferindu-ne primele imagini din acesta într-un trailer captivant proiectat în cadrul Comic-Con San Diego. Câțiva dintre actorii din film au fost intervievați de către cei de la DigitalSpy.com și iată ce au avut de spus despre film.

Atât Bryan Cranston, cât și Elizabeth Olsen au menționat ”factorul uman” avut în vedere cu multă grijă și talent și de această dată cu de aclamatul regizor al lui Monsters, iar Olsen a punctat și că ”Godzilla reprezintă dorința noastră de a controla natura și cum, până la urmă, natura ne va doborî, iar în film apar trimiteri la asemenea momente din istorie, ceea ce reprezintă un mod de abordare extrem de realist”.

Aaron Taylor-Johnson, care joacă în film rolul unui locotenent în Marina americană, a descris anterior experiența Godzilla, ca și când ar fi participat la realizarea unui film independent.

”Echipa de producție și actorii din Godzilla alcătuiesc un grup atât de restrâs, încât a părut mai mult ca oricând că lucrez la un film independent”, a spus actorul, care a ținut de altfel să menționeze și că a petrecut foarte puțin timp, pentru un film de acțiune de asemenea amploare, în fața unui ecran verde (folosit în motion-capture).

”Nu prea am lucrat cu ecranele verzi, căci Edwards este extrem de inteligent când vine vorba de efectele speciale. Am filmat în orice tip de decor natural, pe străzi, a vrut să pună tot acest decor în jurul nostru”, a mai spus Taylor-Johnson.

Exploreaza subiecte similare:

godzilla, Gareth Edwards, Bryan Cranston, Elizabeth Olsen, Aaron Taylor-Johnson

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
FeaR pe 31 iulie 2013 12:42
Godzilla si James Bond, doua seriale care se ridica cu succes la rangul "tanar si nelinistit".
zeno.marin pe 31 iulie 2013 17:58
"Godzilla reprezintă dorința noastră de a controla natura și cum, până la urmă, natura ne va doborî, iar în film apar trimiteri la asemenea momente din istorie, ceea ce reprezintă un mod de abordare extrem de realist” -

Errr... fie lipseste ceva din fraza asta sau "iar" este in plus. Sau ceva nu suna bine...

Oricum ideea se intelge, dar realisti sa fim: vrem sa vedem de fapt... actiune, sa fim "ingroziti" (fie si in subconstient) de ideea pericolului creat de un asemenea monstru. Vrem sa vedem ceva pe cat de supranatural, pe atat de distructiv. Vrem total rampage! Vrem sa vedem o maimuta mare care face praf case si masini, lucru pe care noi nu-l putem face, desi tare ne-ar placea. Desigur nu ne-ar placea sa fie casele si masinile noastre ci... ale vecinilor excesiv de bogati. Asa ca... "let's cut the bullshit" cu metafore precum natura care ne doboara si alte pretinse simboluri.

Totusi nu-mi revin dupa asocierea asta - "Godzilla reprezintă dorința noastră de a controla natura..." Chiar asa?... Psihologul lui Olsen asta oare ce parere are?...

alex_il_fenomeno pe 9 august 2013 16:26
Chiar interesant, se anunta un alt blockbuster impresionant. Sper sa nu ma insel...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells