Noua animaţie Disney, Moana, va fi lansată în 2016

de Cristina Grigore în 21 Oct 2014
Noua eroină este „încăpăţânată, pătimaşă, visătoare şi are o legătură deosebită cu oceanul”, spune regizorul John Musker

Studiourile Walt Disney au anunţat data de lansare a noii animaţii, Moana. Va fi cea de-a 56-a peliculă lansată sub numele celebrei companii, debutul său în cinematografe urmând să aibă loc în partea de sfârşit a anului 2016, potrivit Deadline.com.

Acţiunea filmului se va desfăşura în Oceania şi Pacificul de Sud, iar în centrul aventurilor prezentate o vom vedea pe Moana Waialiki, o navigatoare înnăscută, fiica unui şef de trib polinezian. Ea porneşte „într-o călătorie incredibilă şi face echipă cu eroul său, legendarul semi-zeu Maui”, pentru a-şi ajuta familia. Aventura sa o aduce faţă în faţă cu uimitoare şi uriaşe creaturi marine, cu lumi subterane fantastice, spirite şi personaje mitologice.

Ron Clements şi John Musker (Alladin, The Little Mermaid) se află la cârma animaţiei. „Moana este încăpăţânată, pătimaşă, visătoare şi are o legătură deosebită cu oceanul. Este genul de personaj ce captivează pe toată lumea şi suntem nerăbdători să o prezentăm publicului”, a declarat Musker.

Cei de la Disney au anunţat filmul anul trecut, lansarea iniţială fiind programată pentru 2018.

Exploreaza subiecte similare:

Ron Clements, John Musker, Moana

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 21 octombrie 2014 13:07
Pare interesant
Bayard pe 21 octombrie 2014 15:47
Abia astept filmul asta... probabil mai mult decat oricare alta animatie, desi de fapt nu am vazut nimic despre el. Din descriere parca e Brave, dar ala a fost cam slabut.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells