Nou incident la filmările lui Bond 25. O explozie a distrus platoul de filmare

de Cristina Grigore în 5 Iun 2019
Filmările au fost deja afectate de accidentarea la gleznă a lui Daniel Craig de acum doua săptămâni

După accidentarea la gleznă a lui Daniel Craig de acum două săptămâni, filmările lui Bond 25 sunt din nou afectate, scrie publicația LA Times. O explozie a distrus ieri platoul de filmare Pinewood Studios din Londra, iar incidentul a fost raportat pe contul oficial de Twitter al peliculei.

Conform mesajului, explozia a fost una controlată și nu a făcut victime. O singură persoană, din afara platoului, a fost rănită ușor la prăbușirea unor bucăți din clădire. Zona a fost închisă pentru o perioadă nedeterminată – reprezentanții studioului nu au dorit să ofere mai multe informații și nu au specificat cum va afecta incidentul orarul de filmări, modificat deja din cauza pauzei de recuperare a lui Daniel Craig.

Următorul film din celebra serie de spioni ar fi trebuit să îl aibă la cârmă pe Danny Boyle, însă acesta a abandonat proiectul în august, anul trecut, motivând ”divergențe creative”. De regie se ocupă acum Cary Joji Fukunaga (True Detective, Beast of No Nation). Alături de agentul 007 (Craig), îi vom mai vedea în film pe Léa Seydoux, Ana de Armas, Naomie Harris, Ralph Fiennes și Rami Malek (antagonistul peliculei). Lansarea a fost programată pentru 8 aprilie 2020.

Exploreaza subiecte similare:

Danny Boyle, Léa Seydoux, Ana de Armas, Naomie Harris, Ralph Fiennes, Rami Malek, Daniel Craig, Cary Joji Fukunaga, Bond 25

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells