Nathan Fillion își pune pe jar fanii. Actorul a sugerat că ar putea apărea în Guardians of the Galaxy

de Cristina Grigore în 9 Apr 2014
James Gunn, regizorul filmului, este un mai vechi colaborator al actorului

Relația strânsă dintre Joss Whedon - creatorul serialului Firefly, ulterior regizor și scenarist al peliculei Serenity - și protagonistul celor două titluri menționate, Nathan Fillion, a trecut în fața fanilor drept un motiv întemeiat pentru care Whedon, numit la cârma lui The Avengers, să îi ofere și lui Fillion un rol în anticipatul film.

Acest lucru nu s-a întâmplat, însă actorul ar putea avea o șansă de această dată cu James Gunn, desemnat să aducă pe marele ecran aventurile Gardienilor Galaxiei. Gunn a lucrat cu Fillion la Super, Slither și PG Porn și, chiar dacă actorul nu a fost anunțat în distribuția lui Guardians of the Galaxy, se pare că, potrivit unei declarații recente, preluată de IGN.com, acesta ar avea totuși o apariție în film.

Întrebat dacă și-a dorit un rol în Gardienii Galaxiei, actorul a replicat: ,,Mi-am dorit un rol? Poate chiar l-am obținut. Spun doar că este posibil. Poate că va fi o surpriză. Poate că trebuie să fiți atenți la genericul filmului la vizionare”. Sugestia actorului a pus pe jar fanii actorului, care se așteaptă acum fie la un scurt cameo, fie la un rol în care fața actorului nu va fi tocmai vizibilă de sub machiaj.

Copyright foto: PA Images / Lionel Cironneau/AP

Exploreaza subiecte similare:

Nathan Fillion, Joss Whedon, Firefly, Serenity, The Avengers, James Gunn, Guardians of the Galaxy, actor

Alte știri din cinema

Martin Scorsese revine la Las Vegas pentru 30 de ani cu un serial Netflix

Martin Scorsese și Las Vegas au o istorie care datează din 1995, când filmul său Casino a portretizat orașul ca pe un teritoriu brutal, plin de farmec și periculos

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 29 septembrie 2014 20:49
Cred ca ar fi o "achizitie" de bun augur.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells