Montajul regizorului pentru Warcraft a fost cu 40 de minute mai lung

de Cristina Grigore în 31 Mai 2016
Versiunea finală, cea care va rula din 10 iunie în cinematografe, are 123 de minute

Lansarea adaptării popularului titlu al Blizzard Entertainment, Warcraft, este aşteptată cu entuziasm de fanii jocului video, iar specialiştii industriei preconizează că debutul la box office va aduce 25 de milioane pe teritoriul SUA şi alte 30 de milioane de dolari în rest. Însă, independent de amploarea succesului la public, realizatorii s-au străduit să aducă pe marele ecran un film atractiv, posibil un început de franciză.

Din dorinţa de a face pelicula cât mai spectaculoasă şi interesantă, regizorul Duncan Jones a inclus cât mai mult material în versiunea precendentă celei stabilite pentru proiecţie – director’s cut – ceea ce ar fi dus la 2 ore şi 40 de minute filmul, ce a rămas în final la 120 de minute.

Jones a povestit în interviul acordat TheDailyBeast.com şi cât de dificil i-a fost parcursul regizoral pentru Warcraft, o perioadă în care a fost solicitat şi în planul vieţii personale (prin moartea tatălui şi apropierea naşterii primului său copil, asteptat în luna iunie).

Filmul are în centru, în mare parte, relaţia dintre taţi şi fii şi are destul de multe în comun cu populare titluri fantasy precum The Lord of the Rings, sau Game of Thrones. Însă Jones a ţinut să vină cu un fantasy ca niciun altul: „Se fac multe filme fantasy, dar, într-un fel, toate ţin să fie Lord of the Rings. Chiar şi Game of Thrones, pe care îl iubesc, e un fel de Lord of the Rings pentru adulţi. Ceea ce am încercat să facem a fost să variem tiparul a ceea ce poate fi un film de acest gen.”

Exploreaza subiecte similare:

Warcraft

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells