Mission: Impossible. Fallout are cel mai bun trailer al anului, după Forbes

de Cristina Grigore în 20 Mar 2018
Mission: Impossible. Fallout se lansează la noi pe 3 august

Trailer-ul lui Mission: Impossible. Fallout, lansat la începutul lunii trecute, a fost analizat de revista Forbes şi considerat cel mai bun lansat până acum, în acest an. Comentariile din Forbes fac referire la scenele spectaculoase de acţiune şi interpretarea excelentă a actorilor, în special a lui Tom Cruise.

Fallout, în care Ethan Hunt şi echipa trebuie să facă faţă unei curse contracronometru în urma unei misiuni terminate prost, a fost comparat cu o altă franciză longevivă şi de calitate, James Bond. Este bine privit şi rolul lui Henry Cavill, care este încă taxat de critici, fiind considerat unul dintre elementele negative ale lui Justice League.

În trailer apare şi săritura care i-a adus lui Tom Cruise o accidentare destul de serioasă la gleznă şi din cauza căreia filmările noului Mission: Impossible au fost amânate. Ca de obicei, starul a executat singur majoritatea cascadoriilor – deloc uşoare –  şi a învăţat, într-un timp foarte scurt, cum se pilotează un elicopter, pentru scena umăririi aeriene. Cruise (55 de ani) este un pilot pasionat şi experimentat (şi-a luat licenţa în 1994), însă nu avea deloc experienţă cu elicopterele.

Mission: Impossible. Fallout se lansează la noi pe 3 august. Mai fac parte din distribuţie: Alec Baldwin, Simon Pegg, Ving Rhames, Rebecca Ferguson, Michelle Monahan şi Angela Bassett. Regizor este Christopher McQuarrie (Mission: Impossible - Rogue Nation, Jack Reacher).

Exploreaza subiecte similare:

Mission: Impossible. Fallout, Tom Cruise, Henry Cavill, Alec Baldwin, Simon Pegg, Rebecca Ferguson, Angela Bassett, Ving Rhames, Christopher McQuarrie, Mission: Impossible - Rogue Nation, Jack Reacher

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
ishmael pe 20 martie 2018 14:24
de ce spui Henry Cavill e unul dintre elementele negative ale lui Justice League?

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells