Michelle Yeoh a fost întrebată dacă știe limba engleză după filmul James Bond din 1997

de Gloria Sauciuc în 5 Mar 2023
Actrița continuă: „Nu am lucrat timp de doi ani datorită unor oferte care mă plasau într-un stereotip”.

În 1997, Michelle Yeoh era deja un star internațional datorită unor filme vestite din Hong Kong precum Police Story 3: Super Cop și Supercop 2, însă abia cu producția Tomorrow Never Dies din seria James Bond se putea spune că Yeoh a debutat cu adevărat la Hollywood. În acel film, actrița juca rolul unei femei-spion din China, expertă în arte marțiale, și care bate stereotipurile de „fete Bond” sau de „domnițe la ananghie”, scrie Variety.

„Primul film pe care l-am făcut atunci când am venit în Statele Unite a fost Tomorrow Never Dies”, cu Pierce Brosnan, relata de curând actrița pentru revista People. „James Bond, până atunci, nu fusese cunoscut decât în poziția de macho, iar fetele erau doar de umplutură”.

Deși Yeoh fusese lăudată pentru că adusese o perspectivă mai contemporană asupra stereotipului fetei Bond,  ofertele de filme care au urmat erau exact contrariul: „În acel moment, industria filmului nu era în stare să spună dacă sunt chinezoaică, japoneză sau coreeană și credea că nici măcar nu vorbesc engleza”, relata Yeoh. „Vorbeau tare și rar de parcă nu înțelegeam ce spun. Nu am lucrat aproape doi ani, până la Crouching Tiger, pentru simplul fapt că nu puteam accepta roluri care mă plasau într-un stereotip cultural...”

25 de ani mai târziu, Yeoh este o actriță nominalizată la Oscar și, de curând, câștigătoare a premiului Screen Actors Guild Award cu filmul Everything Everywhere All at Once.

Printr-o coincidență, rolul ei a fost scris pentru un actor bărbat iar regizorii au făcut mai întâi o ofertă pentru rol lui Jackie Chan. Atunci când rolul a fost adaptat pentru o actriță, Yeoh a avut niște observații legate de numele personajului. „Singurul lucru pe care l-am spus a fost: Personajul meu nu poate să se cheme Michelle Wang”, relata Yeoh pentru Variety, și a continuat: „Nu, eu nu sunt o mamă imigrantă asiatică, din aceea care ține o spălătorie cu fise. Personajul meu e o femeie cu personalitate”. Asta a fost singura cerință. Am susținut așa: „Dacă nu schimbați numele, eu nu vin.” Așa că personajul a avut numele schimbat în Evelyn Wang, iar restul este istorie.

Everything Everywhere All at Once a fost nominalizat la 11 Premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film. Filmul mai rulează în câteva dintre cinematografele noastre.

Exploreaza subiecte similare:

Michelle Yeoh, Tomorrow Never Dies, Everything Everywhere All at Once

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells