Michael Keaton şi Eddie Redmayne, printre favoriţii criticilor la premiile Oscar

de Cristina Grigore în 10 Sep 2014
La categoria Cea mai bună actriţă, voturile preliminare ale criticilor se îndreaptă spre Amy Adams (Big Eyes)

Următoarea ediţie a premiilor Oscar îşi alege încă de acum favoriţii, iar potrivit criticilor cea mai strânsă luptă se va da la categoria Celui mai bun actor. Michael Keaton, Timothy Spall şi Eddie Redmayne se află printre favoriţii timpurii, scrie Contactmusic.com.

Dacă Spall a intrat în cărţi pentru Oscar de la premiul cel mare câştigat anul acesta la Cannes pentru rolul din Mr. Turner, Keaton a intrat şi el în vizorul criticilor odată cu partitura din Birdman. The HollywoodReporter.com pariază însă pe Eddie Redmayne şi a sa transformare în Stephen Hawking în The Theory of Everything, pe care criticii au numit-o „o realizare de excepţie”.

Pentru criticii înscrişi pe GoldDerby.com, şansele la o statuetă îi sunt favorabile, potrivit cotelor, lui Keaton, care se află astfel în faţa lui Steve Carell din Foxcatcher şi Redmayne, în vreme ce Spall şi al său compatriot, Benedict Cumberbatch (The Imitation Game) se află şi ei în topul cinci al actorilor favoriţi la premiul Cel mai bun actor.

La categoria Cea mai bună actriţă, favorită este Amy Adams (Big Eyes), aflată momentan în topul voturilor criticilor înaintea lui Reese Witherspoon (Wild) şi Jessica Chastain (The Disappearance of Eleanor Rigby). Cursa pentru Cel mai bun film este încă deschisă, însă alegerile preliminare ale criticilor se îndreaptă spre Boyhood, Birdman, biopicul Angelinei Jolie, Unbroken, Foxcatcher, Gone Girl, Interstellar şi filmul cu Brad Pitt, Fury.

Exploreaza subiecte similare:

Michael Keaton, Eddie Redmayne, Timothy Spall, Mr. Turner, Birdman, The Theory of Everything, Steve Carell, Foxcatcher, Benedict Cumberbatch, The Imitation Game, Amy Adams, Big Eyes, Reese Witherspoon, Wild, Jessica Chastain, The Disappearance of Eleanor Rigby, Boyhood, Unbroken, Gone Girl, Interstellar, Fury

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells