Exact acum zece ani se lansa Mamma mia!, un film doldora de staruri care, în ciuda aptitudinilor limitate ale acestora pentru muzică, s-a bucurat de un gigantic succes în lume. Iată că acum avem parte de un sequel/prequel, Mamma Mia! Here We Go Again/Mamma Mia! O luăm de la capăt. Am intrat în sala de cinema cu reticenţă şi am ieşit încântaţi, pentru că filmul reuşeşte să binedispună cu două ore de dans, voie bună şi multă energie.
Să-l auzi pe Pierce Brosnan cântând în primul film este una din experienţele crunte ale cinema-ului (una comparabilă ar fi Russell Crowe şi croncănelile sale din Les Misérables). Sequelul rezolvă problema şi "le taie microfonul" starurilor afone, astfel încât muzica din film devine o adevărată plăcere şi te invită să descoperi sau redescoperi hiturile formaţiei ABBA. Cu un scenariu mai bun, o poveste relevantă despre cum faci faţă dificultăţilor, mai multă dramă şi mai mult umor ireverenţios, Mamma Mia 2 este un film lejer care oferă exact ceea ce promite: o experienţă plăcută la cinema.
Una dintre deciziile mai mult decât bune ale regizorului scenarist Ol Parker (recomandat şi de The Best Exotic Marigold Hotel) este că se concentrează pe două perioade de timp diferite. În prezent o vedem pe Sophie (Amanda Seyfried) pregătindu-se de redeschiderea cu mare tam-tam a pensiunii înfiinţate de mama ei, Donna (Meryl Streep). Faptul că aceasta a murit cu un an în urmă umbreşte evenimentul şi dă complexitate acestui fir narativ. În acelaşi timp, o vedem pe Donna în tinereţe (Lily James): ea porneşte în căutarea propriului vis, ajungând în urma unor aventuri pe Kalokairi, frumoasa insulă din Grecia.
Ceea ce în primul film era previzibil şi forţat, în sequel devine jucăuş şi antrenant. O vedem pe Donna întâlnindu-i pe Sam, Harry şi Bill (interpretaţi de Jeremy Irvine, Hugh Skinner şi Josh Dylan) şi îndrăgostindu-se iremediabil de mica comunitate de pe Kalokairi. O aventură pe insulă o face să descopere o pensiune dărăpănată şi să viseze la o viaţă fericită în aceasta. Este una dintre cele mai emoţionante evoluţii ale poveştii, care o transformă pe Donna într-un personaj relevant şi feminist, decizie după decizie, eşec după eşec, reuşită după reuşită.
Sunt puţine filme care să facă un slalom mai reuşit printre momentele de exuberanţă şi cele dramatice. Mamma Mia 2 este un film despre cum mergem mai departe şi cum ar trebui să ne dedicăm fiecare efort pentru a schimba în bine ce avem în jur. Aşa cum "două degete" de sare aruncate în aluatul unei prăjituri potenţează savoarea acesteia, elementele profund dramatice din premiera de vineri o fac pe aceasta să îşi ducă misiunea până la capăt şi să se transforme într-o celebrare a vieţii, în ciuda tuturor obstacolelor şi a pierderilor până la urmă inevitabile. Este o mare diferenţă faţă de primul film, care apăsa, până la nesinceritate, pedala entuziasmului forţat.
O evoluţie pozitivă se observă şi în coloana sonoră, realizată de cei doi B din ABBA, Benny Andersson şi Björn Ulvaeus. Conştienţi de limitările vocale ale actorilor, cei doi producători şi-au luat necesare libertăţi în adaptarea coloanei sonore, asumându-şi perfect sound-ul de karaoke şi neajunsurile vocilor neantrenate. Faptul că actorii nu se mai iau în serios şi se dedică total interpretărilor ajută mult efectului general şi cu siguranţă nu o să rămâi indiferent la reinterpretările atât de cunoscutelor Mamma Mia şi Dancing Queen sau descoperind melodii mai puţin cunoscute precum When I Kissed the Teacher şi My Love, My Life.
Crede-ne pe cuvânt, dacă vrei un film care să te binedispună la cinema, Mamma Mia! Here We Go Again este acela.
