Maleficent 2 a primit undă verde. Se va face cu sau fără Angelina Jolie?

de Cristina Grigore în 16 Iun 2015
Filmul a avut încasări internaţionale de 758 milioane de dolari

Studiourile Disney au anunţat că vor aduce pe marile ecrane continuarea aventurilor lui Maleficent. Potrivit Deadline.com, în această fază preliminară a proiectului singura certitudine este revenirea, ca scenarist, a Lindei Woolverton, cea care s-a ocupat şi de povestea din primul film, dar are în palmares şi Alice în Wonderland (la care se va adăuga şi continuarea acesteia, Alice Trough the Looking Glass).

Momentan, este incertă revenirea în sequel a Angelinei Jolie, totuşi este puţin probabil ca studiourile să renunţe la o prezenţă atât de populară în rolul central, al cărui tarif este consistent, dar are avantajul de a atrage şi mai multe încasări la box office.

În ceea ce o priveşte pe Jolie, actriţa nu s-a arătat prea interesată să apară în continuările hit-urilor sale cinematografice. După nenumăratele zvonuri de producţie, nici cea a lui Salt, nici cea a lui Wanted nu s-au fructificat, însă peliculele în cauză nu au avut succesul notabil al lui Maleficent.

Fabrica de basme live action a Disney pare să fie o mină de aur – vezi succesul lui Alice în Wonderland (peste un miliard de dolari la box office-ul internaţional) sau cel al recentului Cinderella (532 milioane de dolari internaţional, la un buget de numai 95 de milioane). Lansat în mai 2014, Maleficent a părut riscant pentru Disney la cele 180 de milioane cheltuite cu realizarea sa, dar încasările internaţionale au ajuns ulterior la 758 de milioane de dolari.

Exploreaza subiecte similare:

Maleficent, Angelina Jolie

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 16 iunie 2015 10:27
Mda, poate de data asta chiar o sa fie rea???

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells