Magie, umor ireverenţios şi o cruntă luptă pentru supravieţuire, duminică seara la TV

de Ştefan Dobroiu în 20 Iun 2020
Animale fantastice şi unde le poţi găsi, Întuneric total şi Partenere pentru Mike şi Dave, în program

Fantastic Beasts and Where to Find Them/Animale fantastice şi unde le poţi găsi (2016)
Pro TV, 20:00
Cunoscuta (şi acum mult hulită pentru observaţiile ei despre comunitatea trans) J.K. Rowling a debutat ca scenarist cu acest fantasy care ne invită din nou în universul Harry Potter. Povestea lui Newt Scamander (Eddie Redmayne), vrăjitor şi magizoolog britanic ajuns la New York cu o valiză doldora de creaturi extraordinare, reuşeşte să combine efectele speciale şi elemente deja familiare cu o binevenită discuţie despre rasism şi xenofobie. Pentru cine vrea să fie atent la aceste detalii, căci altfel aventurile lui sunt oricum pline de ritm şi imprevizibil. Filmul este, totuşi, mai puţin ataşant decât popularele producţii cu Harry Potter.

Pitch Black/Întuneric total
TNT, 21:00
Iată că se fac două decenii de la lansarea acestui film centrat pe unul dintre cei mai convingători antieroi văzuţi vreodată la cinema, Riddick. Practic necunoscut la vremea aceea (deşi apăruse într-un rolişor în celebrul Salvaţi soldatul Ryan), Vin Diesel a devenit instantaneu un actor obligatoriu pentru roluri action după interpretarea lui Riddick. Prizonier evadat pe o planetă neprimitoare, Riddick trebuie să facă echipă cu gardienii săi când grupul de oameni este atacat de periculoasele creaturi băştinaşe, rasa dominantă a planetei. Evident, urmează valuri de sânge. Filmul s-a bucurat de un mare succes în 2000, succes ce a generat două sequel-uri, din păcate prin nimic mai interesante decât producţia originală.

Mike and Dave Need Wedding Dates/Partenere pentru Mike şi Dave (2016)
Pro TV, 22:30
Bazată pe ideea fantezistă (şi reală) a unor buni prieteni suficient de inventivi încât să-şi caute pe Craiglist însoţitoare pentru o nuntă, această comedie ni le arată pe Aubrey Plaza şi Anna Kendrick în roluri care li se potrivesc mănuşă: două petrecăreţe care se achită cu brio să le facă viaţa eroilor Mike (Adam Devine) şi David (Zac Efron) un iad. Noi chiar ne-am distrat la premiera din 2016 a filmului şi i-am apreciat mesajul feminist, pentru că aici mai degrabă eroii sunt decorativi, iar eroinele sarea şi piperul. Un rol delicios face Kumail Nanjiani, actorul de origine pakistaneză care ne-a plăcut în noua comedie Netflix The Lovebirds/Porumbeii, iar la anul aşteptăm să-l vedem în Eternals, noul film din Universul Cinematografic Marvel.

Ce alt film de duminică vei vrea să vezi la TV?

Exploreaza subiecte similare:

Pitch Black, Saving Private Ryan, Mike and Dave Need Wedding Dates, Fantastic Beasts and Where to Find Them, Eddie Redmayne, J.K. Rowling, Aubrey Plaza, Anna Kendrick, Kumail Nanjiani, The Lovebirds, Eternals, Vin Diesel, Adam DeVine, Zac Efron

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells