Mad Max: Fury Road va avea premiera mondială la Cannes Film Festival, pe 14 mai, unde va rula în afara competiției, în poate cea mai celebră sală de proiecții a lumii, Grand Théâtre Lumière. Zilele trecute, Cinemagia prezenta o listă a posibilelor staruri și vedete care vor păși pe covorul roșu al celui mai important festival de film al lumii, iar Mad Max era printre cele aproape 20 de titluri enumerate. Ne bucură și intrigă, totodată, să vedem că selecționerii au decis să înceapă festivalul cu un film precum Mad Max, șocant și exploziv, dar probabil că nota auctorială a lui Georges Miller şi întoarcerea lui pe tărâmul SF-urilor de acțiune și-au spus cuvântul.
Australianul a lansat seria Mad Max în 1979. Apoi, în 1981 se lansa Mad Max 2: The Road Warrior, iar la patru ani diferență Mad Max: Beyond Thunderdome (1985). Iată că, după o pauză de mai bine de 30 de ani, și eroul legendarei saga se întoarce, cu Tom Hardy protagonist, după ce Mel Gibson făcea personajul epocal.
De data aceasta, personajul interpretat de Tom Hardy se va trezi într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru resursele unei lumi post-apocaliptice, pârjolite de un soare intens. Când o întâlneşte pe Furiosa (Charlize Theron), o femeie care vrea să traverseze deşertul, Max va trebui să înfrunte o bandă de sălbatici gata de orice pentru a pune mâna pe ultimele rezerve de apă şi benzină ale planetei.
George Miller s-a născut în Australia şi a absolvit Facultatea de Medicină din Sydney, unde - în timpul anilor de studiu - a început să facă filme de scurtmetraj, cu asociatul lui, Byron Kennedy. Au continuat punând bazele Kennedy Miller Company. Filmul lor de scurtmetraj Violența în Cinema, le-a adus două premii din partea Institutului Australian de Film, stimulând-i să facă un film de lungmetraj, Mad Max (1979), care a devenit un blockbuster global. În 1983, după John Landis, Steven Spielberg și Joe Dante, a regizat „A patra dimensiune”, ultimul episod din Zona crepusculară: Filmul.
În 1987, George Miller a pornit spre Hollywood pentru a regiza Vrăjitoarele din Eastwick și a continuat să producă seriale de televiziune, filme de televiziune și trei filme de lungmetraj: Calme blanc, în regia lui Philip Noyce, precum și Flirt și The Year My Voice Broke regizat de John Duigan. El a revenit în spatele camerei pentru Lorenzo – care i-a adus o nominalizare la Oscar pentru „Cel mai bun scenariu original”. A cumpărat apoi drepturile pentru Babe (1995), pe care l-a adaptat și produs. A continuat cu sequel-ul„Noile aventuri ale lui Babe în oraş” și apoi „Mumble cel mai tare dansator” pentru care a luat Oscarul pentru Cel mai bun film de animație în 2007. Happy Feet 2: Mumble dansează din nou a urmat în 2011.
Părerea ta
Spune-ţi părerea