Mă mut la mama, o comedie despre familie și toate problemele ei

25 Apr 2026
Primele imagini din comedia Mă mut la mama, un film despre iubire, generații și haosul inevitabil din orice familie, au fost lansate oficial.

Cu o distribuție remarcabilă și o poveste în care se va regăsi orice spectator, filmul promite o experiență plină de umor, emoție și situații cât se poate de…familiare. Mă mut la mama aduce pe marele ecran o poveste savuroasă despre relațiile dintre părinți și copii, despre crizele vârstei adulte și despre curajul de a iubi, indiferent de vârstă.

Doi frați, o mamă văduvă care abia începe o nouă poveste de iubire și o casă prea mică pentru toate problemele lor. Un context perfect pentru o comedie în care nimic nu merge conform planului.

Adriana, o femeie de 65 de ani, decide să-și trăiască viața din plin, redescoperindu-și feminitatea și dorința de a iubi. Planurile îi sunt însă date peste cap atunci când cei doi fii ai săi revin acasă, fiecare cu propriile crize: Gabriel, un corporatist sigur pe sine, prins într-o căsnicie tensionată și tentații periculoase, și Andrei, un bărbat aflat în pragul eșecului personal și profesional.

Sub același acoperiș, cele trei destine se ciocnesc într-un carusel de situații comice, momente sensibile și revelații neașteptate.

Scenariul filmului este inspirat din piesele de teatru de mare succes „Mă mut la mama”, „Mă mut la tata” și „Mă mut sau nu mă mut”, scrise de Andreas Petrescu, care au cucerit deja publicul din întreaga țară.

Filmul îi reunește pe unii dintre cei mai iubiți actori ai scenei și ecranului: Adriana Trandafir, Gabriel Fătu, Andreas Petrescu, Carmen Tănase, Maia Morgenstern, Adrian Păduraru, Paula Chirilă, Doina Teodoru, Ana Odagiu, Ioana Ancea, Bianca Purcărea, Ionuț Ciocia, Tudorel Filimon, Răzvan Oprea și Serghei Mizil.

Mă mut la mama este regizat de George Buzoianu și Gelu Colceag, după un scenariu semnat de Andreas Petrescu. Din echipa de creație fac parte Alexandru Brendea (director de imagine), Cristian Marin (scenograf), Geanina Pünkösti (designer costume), Sheherezada Kouchaki (make-up artist), Sorina Giurescu (hair stylist), Farhad Hagverdiyev (editor imagine),  Sorin Neagu (editor sunet), Pepe Latin Music (muzică originală) și Laurențiu Porumbel (making of).

Producătorii filmului sunt Gabriel Fătu și Mihai Munteanu, iar producători executivi sunt Alexandra Buzoianu și Cristina Poenaru Simion.

Filmul este produs de Fundația Culturală „Teatrul Principal”, cu sprijinul Marivila și Pro Design Tulcea.

Mă mut la mama este o comedie pentru toată lumea, un film în care fiecare spectator va regăsi o bucățică din propria familie. Un film despre iubire la orice vârstă. Și despre faptul că, oricât de complicată ar deveni viața, acasă este întotdeauna loc pentru încă un dezastru.

Filmul Mă mut la mama  va avea premiera în cinematografele din întreaga țară în data de 22 mai, distribuit de Follow Art Distribution (Primavera, Napoli – New York, Die my love, My late summer, Profesorul care a promis marea, Imaculat, Spre nord, În numele pământului).

 

Exploreaza subiecte similare:

Mă mut la mama, Adriana Trandafir, Carmen Tănase, Maia Morgenstern, Tudorel Filimon

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Leo1Romania pe 29 aprilie 2026 16:40
Nu si Anghel Damian in echipa? Cum asa? Ala e nelipsit la orice esec! Daca nu e individul asta poate o sa iasa o productie daca nu exceptionala macar una placuta.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells