Plutonul celor mai bune filme ale anului s-a detașat deja de restul producțiilor lansate în 2016. Până la anunțarea nominalizaților la Oscar 2017, programată pe 24 ianuarie, iată cele mai bune filme ale anului.
„La La Land”
Tom Hanks a lăudat filmul La La Land iar criticii au aplaudat producția. E, în mod cert, unul dintre favoriții la Oscaruri 2017 în acest moment. Încântătorul muzical amplasat în Los Angeles al lui Damien Chazelle în care joacă Emma Stone și Ryan Gosling a topit chiar și cele mai reci inimi la festivalurile de la Veneția, Telluride și Toronto. Așa cum spunea Tom Hanks la Telluride, „este ceva complet nou, ceva ce nu vă puteți imagina”... La La Land reușește acea magie de a plăcea aproape tuturor, cinefili și critici deopotrivă. La La Land spune povestea unei actrițe aspirante și singuratice, Mia (Stone), și a unui carismatic dar arogant pianist de jazz, Sebastian (Gosling). Cei doi ajung să se îndrăgostească unul de celălalt, însă iubirea lor este pusă la încercare de mediul dificil oferit de industria de divertisment în care evoluează.
„Manchester by the Sea”
„Manchester by the Sea” e considerat al doilea mare favorit la Oscar 2017, cel puțin în viziunea specialiștilor în predicții de la GoldDerby.com. „Manchester by the Sea” este o dramă de familie despre un bărbat care se întoarce acasă după moartea fratelui său. Filmul conduce patru alte categorii în cursa pentru Oscar - cele mai sigure nume la o nominalizare sunt regizorul Kenneth Lonergan și actorii Casey Affleck (rol principal), Lucas Hedges (rol secundar) și Michelle Williams (rol secundar).
„Fences”
Fences adaptează piesa de teatru lansată pe Broadway în 1983 despre un fost jucător de baseball afro-american care acum face eforturi disperate să-și întrețină familia. Denzel Washington regizează și joacă rolul principal din film, iar Viola Davis e soția acestuia. Actrița a fost deja premiată în 2010 cu un trofeu Tony pentru modul în care a interpretat acest rol pe scena teatrului. Denzel Washington are deja în palmares două Oscaruri, pentru Glory (rol secundar, 1989) și Training Day (rol principal, 2001), fiind considerat al doilea favorit după Affleck în viziunea experților în predicții de la Gold Derby. Davis e dată ca principala favorită, după ce a mai fost de două ori nominalizată, imediat după ea fiind Ruth Negga („Loving”).
„Moonlight”
Filmul independent aflat pe locul patru cât privește șansele la Oscar 2017, cel puțin în viziunea specialiștilor în predicții de la GoldDerby.com, Moonlight apasă puternic pedala dramatică. În distribuția flmului - alături de mulți debutanți - se numără și Naomie Harris (Paula, mama dependentă de heroină a personajului central, Chiron) plus Mahershala Ali (care joacă dealerul de droguri cu suflet din Moonlight). Recunosc că Moonlight mi-a atras atenție de când am văzut afișul psihedelic al filmului. Cele trei etape ale maturizării lui Chiron sunt redate prin colajul cu tăieturi din pozele celor trei actori care îl joacă pe protagonist, în etape diferite ale vieții lui. Fiu al unei mame dependente de heroină (Naomie Harris), viața lui Chiron e marcată de abuzuri din partea celor din jur. Chiron găsește în copilărie un susținător în persoana lui Juan (Mahershala Ali). Adolescența vine la pachet cu descoperirea fiorilor dragostei, dar e vorba de o iubire damnată social; la vârsta adultă, îl regăsim din nou pe Chiron - dar este el acum cel la care visa în copilărie? Filmul extrem de dramatic e scăpat de câteva ori pe panta melodramatismului. Producția independentă mai are de pierdut și de pe urma jocului câtorva dintre debutanți.
„Loving”
O poveste despre mișcarea pentru drepturi civile, cu Joel Edgerton și Ruth Negga protagoniști. Ei joacă un cuplu interrasial în statul american Virginia al anului 1958. Filmul, bazat pe un caz real, este un omagiu adus curajului avut de acest cuplu interrasial, Richard și Mildred Loving, care a petrecut primii 9 ani de căsătorie luptând pentru dreptul de a trăi ca o familie în orașul natal. Cazul lor civil, Loving vs. Virginia, a ajuns până la Curtea Supremă, care în 1967 a reafirmat drepturile fundamentale ale căsătoriei, transformând povestea lor într-una care a inspirat cuplurile de pretutindeni.
„Silence”
Andrew Garfield interpretează un preot portughez iezuit, trimis în Japonia pentru a ușura suferința „creștinilor ascunşi”, care trăiesc în subteran din cauza persecuției și torturii. Impresionanta dramă istorică e bazată pe romanul lui Shūsaku Endō. Pentru acest film regizat de Martin Scorsese a fost construit totul de la zero, inclusiv satele, vechiul Nagasaki și zonele din Macao, precum Ruinele Sfântului Paul, unde erau exilaţi creștinii japonezi. Pentru a noua sa colaborare cu Scorsese, scenograful Dante Ferretti (care a făcut şi costumele) a aprofundat arhitectura japoneză din secolul al XVII-lea.
„Arrival”
Numit de către critici „Cel mai inteligent SF din 2016”, iar noi am spune că se plasează într-un clasament al celor mai bune SF-uri din toate timpurile, „Arrival” e inspirat de nuvela „Story of Your Life”, semnată de Ted Chiang. „Arrival” este regizat de cunoscutul regizor canadian Denis Villeneuve și a fost nominalizat la Festivalul de Film de la Veneția pentru Leul de Aur. Când 12 nave spațiale misterioase au apărut pe 12 meridiane de pe toate continentele, umanitatea se întreabă - firesc - de ce au venit? Ce intenții au? Iată ce are de elucidat Louise Banks (Amy Adams), expertă în lingvistică, solicitată de autorități ca să descifreze limbajul „intrușilor”. Termen: două zile. Miza: viața tuturor. Dușmani sau prieteni? Război inter-planetar sau șansa de a cunoaște alte forme de inteligență? Succes sau condamnare? O planetă întreagă tremură în așteptarea veștilor. Va reuși oare Louise (Amy Adams) să traducă la timp limbajul invadatorilor extratereștri?
„Nocturnal Animals”
Nocturnal Animals este în principal un studiu asupra laturii bestiale a naturii umane. O latură brutală care trăiește nu doar în violatori și în asasini, ci și personaje educate precum Susan (Amy Adams). Cinemagia.ro îl numeștește „poate cel mai bun thriller psihologic al anului”. Filmul are valențe picturale (nu doar pentru că Susan este proprietară de galerie de artă), ci și prin asocierile de culori: Susan are părul roșu, care pe fundalul negru oferă o sugestie a lipsei de scrupule de care este, cel puțin, acuzată. Am remarcat similaritatea cu picturile lui Edvard Munch („Vampirul”), care descriu cu aceste culori un univers imaginativ la fel de tenebros. Amy Adams oferă o interpretare magistrală - camera de filmat se concetrează pe față ei, pe mimică, toate trăirile sufletești ale personajului fiind atât de bine aduse la suprafață pe chipul actriței.
Cât privește categoria „Film străin”, filmul nemțesc Toni Erdmann, turnat integral în România, prin Hi Film și producătorul executiv Ada Solomon este dat drept favorit, de către publicația Indie Wire, iar în plutonul celor cinci producții cu șanse la Oscar pentru Film străin se află și Sieranevada, al lui Cristi Puiu.
Lupta pentru Oscar 2017. S-au departajat filmele cu șanse
de
Gloria Sauciuc
în 4 Dec 2016
Iată favoriții la Oscar 2017, cel puțin în viziunea specialiștilor în predicții de la GoldDerby.com
Exploreaza subiecte similare:
La La Land, Manchester by the Sea, Fences , Moonlight, Loving, Silence, Arrival, Nocturnal Animals, Toni Erdmann , SieranevadaAlte știri din cinema

Actualitate
Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler
Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Ştiri cinema
Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului
Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Cronică
Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie
Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Blockbuster
Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"
Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday
Spune-ţi părerea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2028
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2026
Index filme
Program cinema
Actori populari
Trailere filme
- Funny Money: The Dane Cook Story
- Don't Look Back in Anger
- Sara Bareilles: Good Grief
- If I Go Will They Miss Me
- Double Trouble
- Onslaught
- Crawlers
Filme populare
Premiere cinema
În curând la cinema
- Mutiny
- Fuori
- The Dog Stars
- One Night Only
- Sacrifice
- Handbook for Superheroes
- Fall 2: Deadpoint
- Cars
- Don't Look Back in Anger
- By Any Means
- Le crime du 3e étage
- Dosarele orașului alb
- Practical Magic 2
- Coyote vs. Acme
- Iertarea
- Redoubt
- Cats in the Museum: Treasures of Egypt
- 3 zile în septembrie
- Resident Evil
- Heart of the Beast
- Runner
- Los domingos
- Atlasul Universului
- Hope
- Avengers: Endgame
- Gentle Monster
- Calle Málaga
- Verity
- Girl in the Clouds
Filme noi în SUA
- Cliffhanger
- Sense and Sensibility
- Clayface
- Forgotten Island
- Digger
- The Legend of Aang: The Last Airbender
- Other Mommy
- Street Fighter
- The Cat in the Hat
- The Hunger Games: Sunrise on the Reaping
- Focker-in-Law
- Game of Power
- Zero A.D
- Avengers: Doomsday
- Dune: Part Three
- The Angry Birds Movie 3
- Werwulf
- Jumanji: Open World
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Lupta pentru Oscar 2017. S-au departajat filmele cu șanse
Părerea ta
Spune-ţi părerea