Lui Tom Holland i s-a interzis accesul la scenariul lui Avengers: Endgame

de Cristina Grigore în 2 Apr 2019
Pentru că nu se poate abţine să dea spoilere, lui Holland i se dau cât mai puţine informaţii despre ce sau cu cine urmează să filmeze

Pentru că Tom Holland a demonstrat în mai multe rânduri realizatorilor Marvel că este incapabil să păstreze secretul asupra a ceea ce se va întâmpla în filmele companiei la care a luat parte, aceştia au luat măsuri speciale pentru a evita scurgerea de informaţii. Într-un eveniment dedicat fanilor din India, regizorii ultimelor două filme Avengers, Joe şi Anthony Russo, au dezvăluit că la filmările lui Endgame, Holland nu a mai avut acces la scenariu. Ba mai mult, de cele mai multe ori nici nu ştia cu cine urma să filmeze scena în cauză.

„Da, Tom Holland nu mai primeşte scenariul. El primeşte doar replicile lui şi atât. Nici măcar nu ştie cu cine va filma scena. Folosim termeni vagi pentru a descrie ceea ce urmează să filmăm şi ce se va întâmpla în scena respectivă, pentru că nu se poate abţine să nu divulge câte ceva”, a explicat Joe Russo, citat de comicbook.com.

Măsurile de precauţie în ceea ce îl priveşte pe Holland – dar şi pe Mark Ruffalo, care a comis şi el o greşeală asemănătoare – au fost luate de realizatori încă de la filmările lui Infinity War, când, de asemenea, i s-au dezvăluit foarte puţine lucruri despre scenariul filmului. Cu toate acestea, Holland a oferit in spoiler major spectatorilor la una dintre avanpremierele filmului, cu doar câteva minute înainte ca acesta să fie proiectat.

Încă o metodă pentru a ţine în frâu entuziasmul actorilor şi cantitatea de informaţii pe care o pot oferi la interviurile de promovare a fost cea a scenariilor false, cu multiple finaluri. „Să ştie ce se întâmplă este o povară pentru ei. Probabil că le este mult mai uşor să citească un scenariu fals, cu un final fals, pentru că aşa nu simt presiunea de a şti ce se petrece până la final şi de a fi nevoiţi să ascundă acest lucru”, a mai spus Joe Russo.

Avengers: Endgame se lansează în cinematografele noastre pe 26 aprilie.

Exploreaza subiecte similare:

Tom Holland, Joe Russo, Avengers: Endgame

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells