Lansare în forţă pentru The Revenant, însă The Force Awakens rămâne numărul unu în box office-ul SUA

de Cristina Grigore în 11 Ian 2016
The Forest, horror-ul cu Natalie Dormer în rol central, intră pe locul patru în clasament

The Revenant, vedeta Globurilor de Aur din acesta an, cu Leonardo DiCaprio în rol principal, a beneficiat de o lansare de succes în clasamentul nord-american al celor mai bune încasări. Potrivit BoxOfficeMojo.com, filmul a obţinut 38 de milioane de dolari încasări, însă nu a putut detrona Star Wars: The Force Awakens, ce rămâne lider al box-office-ului, pentru a patra săptămână la rând, cu 41,6 milioane înregistrate numai în acest sfârşit de săptămână.

Ultimul film din seria Star Wars a bătut numeroase recorduri la încasări, devenind filmul cu cel mai mare succes financiar în SUA şi filmul cu cel mai bun debut internaţional. Pelicula s-a lansat în week-end şi în China – cea de-a doua piaţă de film ca mărime din lume – cu casa închisă. Filmul a obţinut, în două zile 52,6 de milioane de dolari; difuzarea în China ar putea chiar face din The Force Awakens filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile, întrecând Avatar, filmul ce ocupă acum, cu încasări de 2,7 miliarde de dolari, prima poziţie.

Daddy’s Home (În Război cu tata), comedia cu Will Ferrell şi Mark Wahlberg, ocupă locul trei în top, cu 15 milioane de dolari încasări, urmat pe cinci, de un duo feminin de comedie – Amy Poehler şi Tina Fey, în Sisters (7,1 milioane încăsări). The Forest, singura peliculă nou lansată în acest sfârşit de săptămână – un horror cu Natalie Dormer în rol central – intră pe locul patru în clasament, cu 15 milioane de dolari încasări, un start bun pentru o producţie realizată cu 10 milioane de dolari.

Exploreaza subiecte similare:

The Revenant, Star Wars: Episode VII - The Force Awakens, Daddy's Home, Sisters, The Forest

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells