Karl Urban îi va ţine piept lui Jason Momoa în Aquaman

de Gloria Sauciuc în 23 Ian 2015
Regizorul superproducţiei 300: Rise Of An Empire, pe lista scurtă pentru „cârma” Aquaman

Karl Urban, parte din planul Warners şi DC Comics de a aduce pe marile ecrane Justice League (2017), şi a oferi un contracandidat serios studiourilor Marvel, e avut în vedere pentru un rol de supererou, cel mai probabil antagonistul din Aquaman, scrie publicaţia Empire Online, citând Latino Review.

La scenariul Aquaman au lucrat în paralel, dezvoltând două concepte diferite, Will Beall (Gangster Squad) şi Kurt Johnstad (300: Rise Of An Empire). Cât priveşte regia, Noam Murro ar fi pe lista scurtă a favoriţilor, alături de Jeff Nichols (Mud).

Chiar dacă detalii despre intrigă nu se cunosc încă, se ştie din benzile desenate DC Comics că Aquaman a fost unul dintre membrii fondatori ai Justice League of America. Ulterior, Aquaman e portretizat ca fiind în căutarea unui ţel şi a adevăratei sale meniri, după ce capătă imaginea unui erou căzut, şi a unui rege ce şi-a pierdut regatul, Atlantida.

Aquaman urmează să apară în Batman V Superman: Dawn of Justice (2016), portretizat de Jason Momoa, iar în 2018 într-un film de sine stătător. Empire Onlie scrie că, pentru a spori şansele filmului Aquaman de a fi un hit, Jason Momoa a fost introdus şi în Justice League.

Exploreaza subiecte similare:

Karl Urban, Justice League, Aquaman, Batman V Superman: Dawn of Justice, Jason Momoa, Will Beall, Kurt Johnstad

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Bayard pe 23 ianuarie 2015 12:29
Pai daca este antagonist cum poate sa fie supererou? :)
ddirty_devil pe 23 ianuarie 2015 13:31
simplu ....."antagonist-supererou"" :))
spartacus pe 23 ianuarie 2015 16:30
Karl Urban e perfect pt rolul oricarui personaj-erou din orice univers.
tafalogugabriel pe 23 ianuarie 2015 19:27
Imi place asta.Karl Urban e fantastic.Nu prea imi pasa sincer care antagonist al lui Aquaman va interpreta,pur si simplu sunt incantat ca o face,deoarece e un actor uimitor,si fara indoiala va face un rol grozav.Cat despre regia filmului,eu unul il doresc mai tare pe Jeff Nichols ca regizor decat pe Noam Murro,din simplul fapt ca il consider mai bun.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells