Jon Favreau l-a ales pe Mowgli

de Ştefan Dobroiu în 17 Iul 2014
Micul Neel Sethi îl va interpreta pe erou, în timp ce Baloo şi Bagheera vor fi animaţi

Cariera sinuoasă a lui Jon Favreau la Hollywood se opreşte în lumea lui Rudyard Kipling, regizorul-actor văzut anul acesta în Chef fiind ales să readucă pe ecrane celebra Carte a junglei. Spre deosebire de animaţia din 1967, filmul Disney ne va arăta un Mowgli în carne şi oase, înconjurat de prieteni sau duşmani realizaţi cu ajutorul computerului.

Zilele trecute s-a aflat că Favreau l-a ales pentru interpretarea rolului principal pe debutantul Neel Sethi, un prichindel în vârstă de zece ani zâmbăreţ nevoie-mare, dacă e să ne luăm după unica fotografie apărută în presă. Micul Neel este din New York şi are origini indiene, prin urmare noul Cartea junglei nu poate fi acuzat că nu respectă spiritul aventurilor originale.

Iată ce spune Favreau despre actorul ales dintre miile de copii din SUA, Marea Britanie, Noua Zeelandă şi Canada care au dat probă pentru rol: "Neel dispune de un talent şi o carismă uluitoare. Multe vor sta pe umerii lui mici şi sunt convins că se va descurca".

Restul personajelor din carte vor fi create cu ajutorul calculatorului, Favreau alegându-i pe Ben Kingsley, Idris Elba şi Scarlett Johansson pentru a-i interpreta pe pantera Bagheera, tigrul Shere Khan şi şarpele Kaa.

Vom vedea Cartea junglei pe 9 octombrie 2015.

Exploreaza subiecte similare:

Jon Favreau, The Jungle Book, Neel Sethi

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells