Joel Edgerton, în Shantaram

de Ştefan Dobroiu în 6 Sep 2013
Australianul îl înlocuieşte pe Johnny Depp pe afişul aşteptatei ecranizări

Joel Edgerton, văzut recent în Zero Dark Thirty şi Marele Gatsby, îl înlocuieşte pe Johnny Depp în rolul principal din Shantaram, ecranizarea după romanul omonim al lui Gregory David Roberts. Proiectul, aflat în producţie încă din 2004, încă nu are un regizor. Johnny Depp rămâne împlicat ca producător.

Voluminosul roman (ediţia din biblioteca Cinemagia are 950 de pagini scrise mărunt) spune povestea lui Lin, un australian care evadează din închisoare în ţara natală şi, cu un paşaport fals, ajunge la Mumbai, unde devine iubitul doctor al uneia dintre cele mai întinse mahalale de adăposturi improvizate din oraşul indian. Eroul, ale cărui aventuri sunt inspirate în mare de viaţa scriitorului, va deveni un pion important în mafia locală şi va avea ceva de spus şi în războiul de gherilă din Afganistan.

Studiourile Warner au achiziţionat drepturile de ecranizare în 2004, pentru suma de două milioane de dolari, ceea ce arată clar cât de mare este încrederea în potenţialul financiar şi de premii al proiectului. Depp trebuia să interpreteze rolul principal, dar greva scenariştilor din sezonul 2007-2008 a pus Shantaram pe linie moartă. La un moment dat ataşat pentru regie a fost apreciatul Peter Weir.

Noi de-abia aşteptăm să-l vedem pe Lin ieşind din paginile romanului şi dezlănţuindu-se pe ecran. Sperăm doar ca scenariştii să ia deciziile corecte cu privire la reducerea aventurilor sale pentru ca acestea să poată fi descrise ataşant şi captivant într-un film de maxim 150 de minute.

Exploreaza subiecte similare:

Joel Edgerton, Shantaram, Johnny Depp, Peter Weir

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Rose pe 9 septembrie 2013 15:27
Romanul "Shantaram" este foarte interesant şi deîndată ce l-ai început nu-ţi mai vine să-l laşi din mână. Ar merita să fie ecranizat. Sper ca până la urmă să se realizeze filmul.
alex_il_fenomeno pe 11 septembrie 2013 22:16
Nimeni nu se compara cui Johnny Depp.
alex_il_fenomeno pe 11 septembrie 2013 22:16
cu*

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells