Jamie Foxx, preferat în rolul lui Mike Tyson într-un film biografic

de Cristina Grigore în 31 Iul 2014
Printre cei care se vor ocupa de proiect se numără și Martin Scorsese

Un film biografic despre viața celebrului pugilist american Mike Tyson se află în pregătire la Hollywood, iar cel vizat de producători pentru rolul central este, potrivit Mirror.co.uk, actorul Jamie Foxx. Pentru a-l înfățișa pe Tyson în diverse stadii ale carierei sale, imaginea lui Foxx va fi modificată cu ajutorul efectelor vizuale.

,,Vom realiza acest proiect, am discutat deja cu Jamie”, a declarat Tyson. ,,În aproximativ 18 luni vom adapta pentru marele ecran povestea lui Mike Tyson, iar el va fi cel care mă va interpreta, doar că acum trebuie să realizăm un anumit tip de ,,animație”; pentru că Jamie este aproape de vârsta mea și nu se potrivește asta în film, au pus la punct acest sistem al efectelor vizuale”. Tot din cele spuse de pugilist, proiectul său va beneficia și de implicarea lui Martin Scorsese.

Tyson a ținut să menționeze că Foxx a început deja să ia lecții de box, sport ce nu îi este total necunoscut actorului, care l-a interpretat în 2001, tot într-un film biografic, pe un alt boxeur celebru, Muhammad Ali.

Într-un interviu acordat MTV.com, Foxx a ținut să menționeze că, din punctul său de vedere, biopicul despre Tyson este ,,cel mai interesant dintre filmele biografice care se fac acum, pentru că spune una dintre cele mai captivante povești din câte s-au auzit”.

Jamie Foxx este câștigătorul unui premiu Oscar pentru rolul central din Ray, o altă peliculă de gen, despre viața și activitatea muzicianului Ray Charles.

Exploreaza subiecte similare:

Jamie Foxx, actor, mike tyson, Muhammad Ali, Ray

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
0ctavian pe 31 iulie 2014 10:04
in filmul Ali din 2001, Jamey Foxx in interpreteaza pe Bundini Brown, care era asistent / atrenor sau asa ceva al lui Ali. Pe Ali il interpreteaza Will Smith.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells