Jackie Chan vrea să lucreze cu fiul său, Jaycee, la un film şi un album

de Cristina Grigore în 4 Aug 2015
Starul consideră că lunile petrecute în închisoare de acesta i-au fost benefice

Jackie Chan este hotărât să își ajute mai mult fiul, Jaycee Chan, faţă de care consideră că a avut o atitudine destul de severă, datorată atât educației tradiționale chineze, cât și ocupației, ce l-a ținut adesea departe de acesta. Astfel, după cum a declarat într-un interviu acordat în Beijing şi preluat de hollywoodreporter.com, starul de 61 de ani dorește să joace într-un film cu Jaycee (32 de ani), dar și să cânte alături de el o melodie de pe noul său album.

„Am fost prea Chinez în atitudine, prea tradițional – pleacă, fiule, i-am spus, nu vreau să te ajut, ajută-te singur. De ce sunt atât de încăpățânat, mi-am zis apoi. Trebuie să îmi ajut fiul”, a declarat starul.

Chan a fost afectat de arestarea lui Jaycee de anul trecut, când acesta a fost acuzat că a permis utilizarea de marijuana în apartamentul său din Beijing. A fost de acord cu pedeapsa acordată de judecători – Jaycee a primit șase luni de închisoare și a fost eliberat în februarie, anul acesta – și consideră că timpul în care fiul său a fost încarcerat l-a mai maturizat pe acesta și a schimbat în bine relația dintre ei.

Potrivit starului, Jaycee a compus şi a imaginat scenarii de film cât a fost la închisoare, motiv pentru care, a spus acesta în glumă, ceva timp la închisoare ar prinde bine multora.

„Mulți dintre cei bogați, cum sunt unii dintre prietenii mei, își iau câte 10 zile de vacanță pe munte, pentru a se purifica”, a spus Chan, care a menționat însă că programul său nu-i permite să se relaxeze pentru 10 zile.

„Cred uneori că ar trebui să propun ‘vacanţa la închisoare’, pentru a forţa unii oameni cu bani, ca mine, să ia o pauză. Oamenii au mare nevoie de asta în zilele noastre pentru că sunt atât de ocupați”, a mai spus Jackie.

Printre proiectele viitoare ale lui Jackie Chan se numără comedia de acţiune Kung Fu Yoga (o colaborare China-Bollywood,), Railroad Tigers, o dramă plasată în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial şi The Karate Kid 2, la care scenariul este rescris, pentru a fi pe placul lui Will Smith. „Ar trebui să ne grăbim cu asta, pentru că în curând Jaden va fi mai înalt ca mine”, a glumit Jackie.

Exploreaza subiecte similare:

Jackie Chan, actor, Jaycee Chan

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
H4cK3RuL pe 23 august 2015 19:20
Este fiul lui, este normal sa-l ajute.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells