Interviu cu Gerard Butler

5 Apr 2013
Actorul vine de vineri pe ecrane în thriller-ul action Cod Roşu la Casa Albă

Gerard Butler joacă rolul principal din Cod Roşu la Casa Albă, premiera de vineri. Pe lângă rolul principal, Butler a fost şi producătorul acestui action care îşi propune să prezinte cât mai realist ce s-ar întâmpla dacă o grupare teroristă ar lua cu asalt Casa Albă, încercând să-l ia prizonier pe preşedintele SUA. Află din interviul de mai jos cum s-au documentat Butler şi echipa sa pentru ca subiectul filmului să fie cât mai credibil pentru spectatori.

Pentru Cod Roşu la Casa Albă, ai fost atât actor cât şi producător. Cum ai ajuns la regizorul Antoine Fuqua?
Când am primit scenariul, m-am gândit imediat la Antoine în calitate de regizor. Dintre toţi marii regizori ai momentului, m-am gândit că el va fi cel mai potrivit. Mi-a plăcut mult filmul său Zi de instrucţie, care mi se pare unul dintre cele mai bune proiecte din toate timpurile. Au urmat apoi filme la fel de bune ca Lacrimi din Soare sau Poliţişti în Brooklyn. Construieşte acţiunea şi realismul ca nimeni altcineva.

Ideea filmului este foarte îndrăzneaţă. Cum v-aţi gândit la ea?
Ştiam că, dacă o vom construi aşa cum trebuie, va uimi publicul şi oamenii vor accepta provocarea de a se alătura personajelor în misiunea lor. Cu toate astea, fiecare moment a trebuit să fie justificat şi realist.

V-aţi documentat în vreun fel anume pentru a da mai mult realism poveştii?
Ne-am gândit la cele mai mici detalii. Nimic nu e o simplă coincidenţă. Totul constă mai mult în planul genial bine pus la punct şi mai puţin în nivelul de acţiune. Dacă vă amintiţi, la evenimentele din 11 septembrie, nişte tipi s-au urcat în avion cu un cutter şi de aici a pornit totul. M-a frapat acest lucru, pentru că este un detaliu atât de relevant şi de provocator. Asta am încercat şi aici.

Audiţiile pentru celelalte roluri cum au decurs?
Avem un scenariu grozav şi un regizor foarte talentat, ceea ce a atras de la sine o distribuţie excepţională. Oamenii chiar şi-au dorit să lucreze cu Antoine. Aşa au intrat în proiect Aaron Eckhart, Melissa Leo, Morgan Freeman şi Angela Bassett. Şi lucrurile nu s-au oprit aici! Îi mai avem şi pe Ashley Judd, Dylan McDermott, Robert Forster, Cole Hauser sau Rick Yune. Deci e o distribuţie incredibilă.

Povesteşte-ne puţin despre personajul tău.
În urma unui accident, Mike nu reuşeşte să o salveze pe soţia Preşedintelui. După acest moment, el este transferat la divizia Trezoreriei. E o slujbă fără perspective, mai ales pentru un tip ca Mike, care a lucrat la Forţele Speciale. Se străduieşte să găsească un fel de ispăşire. Chiar şi cu soţia are probleme pentru că este un tip dificil, iar acum, planează mereu o aură întunecată în jurul său.

De ce ar trebui oamenii să meargă la Cod Roşu la Casa Albă?
Din fericire, avem un scenariu foarte bun şi o mulţime de actori talentaţi. Mai avem şi acţiunea explozivă din jurul Casei Albe. Publicul va fi cu adevărat răsfăţat.

Exploreaza subiecte similare:

Gerard Butler, Antoine Fuqua, Olympus Has Fallen, Aaron Eckhart, Melissa Leo, Morgan Freeman, Angela Bassett

Alte știri din cinema

Uncut Gems: De ce acest film este considerat una dintre cele mai bune filme ale lui Adam Sandler

Cultura cazinourilor și a pariurilor sportive a fost prezentă în întreaga lume de-a lungul timpului

Când se lansează Michael 2 şi cum va trata filmul problemele cu legea ale megastarului

Noutăţi despre producţie, de la studiourile Lionsgate şi Jafar Jackson

Capătul străzii Stejar: când dinozaurii îţi rezolvă problemele de familie

Un mix de horror şi aventură, premiera de vineri nu reuşeşte să găsească tonul potrivit

Teaser Doomsday: "Iadul se înclină în faţa mea, căci eu sunt Doom!"

Un teaser trailer lansat în cadrul D23 confirmă multe dintre teoriile fanilor privind Avengers: Doomsday

Părerea ta

Spune-ţi părerea
AndreBlack pe 4 aprilie 2013 11:55
Interesant . Sper sa faca de data aceasta un rol mai bun Butler .
cosmin742000 pe 4 aprilie 2013 15:26
Buttler asta are un discurs foarte plat , plictisitor si limitat Ceva in genul MRU molfaie niste cuvinte fara sa zica nimic.
alex_il_fenomeno pe 3 mai 2013 12:42
Salvatorul din filmul "Olympus has fallen", dand viata altul personaj decisiv.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells